Migranți irakieni, depistați la graniță cu Bulgaria

Miercuri, 02 Decembrie 2020
232
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea frontierei de stat, nouă cetățeni din Irak și Turcia, care au încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe la frontiera „verde”. Persoanele în cauză au fost preluate de către autoritățile de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor.


Marți, 1 decembrie, în jurul orei 04.40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negru Vodă au descoperit, într-o zonă împădurită din apropierea localității de frontieră Dumbrăveni, nouă cetățeni străini, care nu își justificau prezența în zonă. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul instituției, unde s-a stabilit că sunt opt cetățeni din Irak cu vârste cuprinse între 20 și 26 de ani și un cetățean din Turcia, în vârstă de 24 de ani. La cercetări, tinerii au declarat că au încercat să intre ilegal în țară cu scopul de a ajunge în state din vestul Europei. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cetățenii străini fiind preluați, conform Acordului de readmisie între România și R. Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din statul vecin, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun. 


Pagina a fost generata in 0.2153 secunde