Microbuzele școlare din județul Constanța, verificate de oamenii legii

147
Microbuzele școlare din județul Constanța, verificate de oamenii legii - microbuzescolare-1604688788.jpg

Articole de la același autor

Polițiști din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei ai Serviciului Rutier și Serviciului de Ordine Publică, au desfășurat, joi, 5 noiembrie, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020, fiind verificate mijloacele de transport școlar. Astfel, au fost controlate traseele de deplasare la școală în comuna Cumpăna și cele la și de la unitățile de învățământ dintre municipiul Medgidia și localitățile Castelu și Cuza Vodă, fiind verificate aproximativ 100 de persoane. În urma activității s-a constatat faptul că atât elevii transportați, cât și conducătorii auto respectă măsurile de protecție prin purtarea măștilor și distanțare socială. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8703 secunde