Medic chirurg, la Terapie Intensivă după ce a încercat să fie tratat acasă de Covid-19 de soția sa, doctor la ATI

501
Medic chirurg, la Terapie Intensivă după ce a încercat să fie tratat acasă de Covid-19 de soția sa, doctor la ATI - terapie-1595583265.jpg

Articole recomandate

Un medic chirurg de la Spitalul Județean de Urgență Bacău se află în stare gravă la Terapie Intensivă după ce a încercat să se trateze acasă de Covid-19. A fost îngrijit chiar de soția sa, care este, de asemenea, medic la ATI.


Doctorul Daniel Ceucă, medic primar chirurgie și ortopedie pediatrică la Spitalul Județean de Urgență Bacău, este internat în stare gravă, la ATI, scrie Ziarul de Bacău.


El s-a prezentat în urmă cu câteva zile la Urgențe, iar testele au arătat că este infectat cu COVID-19.


Dr. Daniel Ceucă are 44 de ani și, până săptămâna trecută, când a resimțit simptomele date de noul coronavirus, nu avea alte boli. 


Câteva zile a încercat să se trateze acasă, unde a fost îngrijit chiar de soția sa, care este doctor la ATI Pediatrie din SJU Bacău.


Situația s-a agravat însă în numai două zile, astfel încât chirurgul a fost adus cu ambulanța la Urgențe și internat direct la Terapie Intensivă.


Dr. Daniel Ceucă a venit la SJU Bacău în 2009, după câțiva ani în care a lucrat în spitale din Belgia și Franța.


Sursa: Ziarul de Bacău


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.1926 secunde