Măsuri drastice în cazul unui șef de tren. Pentru ce a fost pedepsit de conducere

193
Măsuri drastice în cazul unui șef de tren. Pentru ce a fost pedepsit de conducere - seftren-1596644015.jpg
Masca de protecție este obligatorie în mijloacele de transport în comun, inclusiv în trenuri. Cu toate acestea, la începutul acestei săptămâni, un călător dintr-un tren care circula pe ruta București – Constanța a făcut public un filmuleț în care a surprins un dialog neașteptat între un șef de tren și câțiva călători, în care angajatul CFR susținea că nu este de acord cu portul măștii de protecție, ba chiar îi încuraja și pe călători să nu le folosească.

În urma apariției imaginilor, polițiștii de la Secția Regională de Poliție Transporturi Constanța s-au autosesizat și au demarat o anchetă. "Bărbatul a fost identificat și invitat să se prezinte la sediul secției, urmând a fi luate măsurile legale care se impun. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, conform Legii 55/2020", au arătat polițiștii.

Totodată, și reprezentanții CFR Călători s-au autosesizat și au luat măsuri de trecere a persoanei pe un post inferior, de manevrant vagoane, pentru a nu mai intra în contact cu călătorii. "În urma cercetării interne conform reglementărilor legale în vigoare, comisia de disciplină a decis ca șeful de tren să fie retrogradat profesional, astfel încât să nu mai intre în contact cu publicul călător. De asemenea, din funcția de șef de tren a fost trecut pe un post inferior, de manevrant vagoane. În același timp, salariul i-a fost diminuat corespunzător. CFR Călători face precizarea că nu tolerează astfel de comportamente în rândul personalului propriu", se precizat în comunicatul instituției de transport feroviar. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1494 secunde