Video MAȘINĂ CĂZUTĂ ÎN LACUL TĂBĂCĂRIE! Înăuntru erau UN COPIL și UN ADULT!

11281
MAȘINĂ CĂZUTĂ ÎN LACUL TĂBĂCĂRIE! Înăuntru erau UN COPIL și UN ADULT! - 25febrfotomasinacazuta-1582632625.jpg

Articole de la același autor

Un apel la 112 dat în urmă cu puțin timp a anunțat că un autoturism, în care se aflau un adult și un copil a căzut în lacul Tăbăcărie. Incidentul a avut loc în zona Pavilionului Expozițional, iar la fața locului se deplasează echipaje de salvatori din cadrul ISU Dobrogea.

UPDATE 1

La fața locului a ajuns o autospecială de pompieri și mai multe ambulanțe SMURD, cât și elicopterul SMURD. În mașină se aflau un copil de 9 ani și bunicul lui. Copilul a suferit un atac de panică. În cazul bunicului se realizează manevrele de resuscitare.

La fața locului urmează să ajungă și scafandrii, pentru a verifica mașina și dacă mai sunt și alte persoane.

Din afirmațiile copilului, în mașină erau doar el și bunicul.

UPDATE 2

Scafandrii ISU Dobrogea au verificat autoturismul, în interior nu se mai află nicio persoană. Copilul în vârstă de aproximativ 9 ani a fost preluat de o ambulanță SMURD și transportat la spital.

UPDATE 3

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, polițiștii au fost sesizați în jurul orei 13.45, despre faptul că în canalul cu apă adiacent lacului Tăbăcărie s-ar afla un autoturism scufundat. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat persoanele din autoturism, fiind vorba despre un bărbat de 63 de ani și un minor de 9 ani. Din primele informații, se pare că, în timp ce se afla la volanul autoturismului în parcarea respectivă, bărbatul ar fi trecut peste bordura care delimitează parcarea și ar fi căzut cu autoturismul în canal. Asupra bărbatului au fost găsite documente medicale, acesta fiind găsit în stop cardio-respirator.

De altfel, din primele informații, se pare că bărbatului i s-a făcut rău și a făcut infarct în timp ce era la volan, acesta fiind și motivul pentru care mașina a părăsit carosabilul, ajungând în apă.

Copilul a fost transportat la spital, fiind conștient și cooperant.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

UPDATE 4

Bărbatul în vârstă de 63 de ani a fost, de asemenea, transportat la spital cu elicopterul SMURD. Potrivit cadrelor medicale, acesta este în stare comatoasă, fiind intubat și ventilat mecanic.

De menționat că, potrivit informațiilor noastre, cei doi au fost scoși din apă de un bărbat care se afla în zonă, în momentul producerii incidentului.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.491 secunde