Marinarii militari participă la ceremoniile de Ziua Unirii Principatelor

215
Marinarii militari participă la ceremoniile de Ziua Unirii Principatelor - marinariimilitari-1579827917.jpg

Articole de la același autor

Marinarii militari din toate garnizoanele Forțelor Navale Române vor participa, astăzi, la ceremoniile organizate cu prilejul împlinirii a 161 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. 


Astfel, conform programului, la Constanța, festivitățile vor începe la ora 11.00, în Piața Ovidiu; la Mangalia, la ora 10.55, la Complexul monumental din Piața Republicii; la Brăila, la ora 11.00, în Piața Independenței la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza; la Tulcea, la ora 10.00, în Piața Tricolorului și în localitatea Sarichioi (județul Tulcea), începând cu ora 11.00; la Babadag, la ora 9.30, la Monumentul Eroilor din Babadag. 


Cu această ocazie, ieri, au avut loc sesiuni de comunicări științifice, simpozioane și expoziții de carte la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza", la Academia Navală "Mirea cel Bătrân" și la Cercul Militar din Tulcea. 


De asemenea, reprezentanții Forțelor Navale vor participa, în București, la activitățile organizate de Ministerul Apărării Naționale, începând cu ora 9.30, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, de pe Dealul Patriarhiei. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.0204 secunde