Marina Militară a mai pierdut un ofițer de onoare: comandorul Francisc Hosciuc

528
O veste tristă în acest început de primăvară. A încetat din viață comandor (r) Francisc Hosciuc, figură marcantă în cercul marinarilor militari pentru care actul cultural făcea parte din sfera activităților cotidiene.
Membru al Grupării de Filatelie Marină din cadrul Asociației Filateliștilor "Tomis", comandorul Hosciuc era posesorul uneia dintre cele mai valoroase colecții de emisiuni filatelice, cărți poștale cu tematică marină, precum și a numeroase ștampile de bord ale navelor militare străine care au vizitat Portul Constanța de-a lungul anilor. Autor al unei lucrări impresionante despre tipurile de nave.
"Cu Pișta, așa cum obișnuiam noi să îi spunem, am colaborat foarte mult. Am fost buni prieteni și îmi pare nespus de rău pentru tot ce s-a întâmplat. A fost ofițerul promoției 1955 și avea funcția de Ofițer de protocol în Statul Major al Forțelor Navale. Era, de asemenea, un îndrăgostit al mării, drept dovadă a completat consistent revista Marea Noastră cu nenumărate publicații. Este păcat că a urcat deja la Ceruri, el era omul prezent la toate evenimentele culturale, era persoana pe care te puteai baza oricând. Din păcate, Dumnezeu ne ia când vrea el, nu când vrem noi! Să-i fie țărâna ușoară!", a declarat, pentru "Cuget Liber", contraamiralul de flotilă Ștefan Nicolae.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Februarie 2012
Stire din Monden : TRAGEDIE / A murit Whitney Houston
Pagina a fost generata in 0.3296 secunde