Mărfuri confiscate de polițiștii de frontieră

151
Mărfuri confiscate de polițiștii de frontieră - bunuri-1548929708.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit și confiscat în P.T.F. Vama Veche bunuri în valoare de peste 15.800 lei, pentru care trei cetățeni români nu au putut prezenta documente de proveniență.


În data de 31 ianuarie, polițiștii de frontieră din cadrul punctului de trecere a frontierei Vama Veche, județul Constanța, au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în țară, pasagerilor din două autocare ce efectuau curse pe ruta Turcia - România.

Aceștia au descoperit ascunse în bagajele personale a trei cetățeni români, cu vârste cuprinse între 44 și 63 de ani, domiciliați pe raza județelor Constanța și Galați, 198 articole de îmbrăcăminte, pentru care nu dețineau documente de proveniență.


Persoanele în cauză au declarat că au achiziționat bunurile din Turcia, cu scopul de a le comercializa în România. Pentru bunurile transportate, cele trei persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.500 lei, iar bunurile a căror valoare se ridică la aproximativ 15.860 lei au fost confiscate și vor fi introduse în camera de corpuri delicte a instituției.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1239 secunde