Luptă împotriva drogurilor! Barmanii, instruiți să acorde primul ajutor la supradoze!

244

Articole de la același autor

Specialiștii din cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța, sprijiniți de polițiști, pompieri și jandarmi, desfășoară în sezonul estival 2021 mai multe campanii de prevenire a consumului de droguri, pe litoralul românesc. Astfel, în cadrul campaniei „Litoral fără droguri” 2021, vor fi amplasate puncte de informare antidrog pe plaje, vor fi organizate acțiuni de testare antidrog în trafic, în punctele cheie de pe litoral și vor fi organizate sesiuni de formare antidrog cu personalul din cadrul IPJ Constanța. „Safe parties” a ajuns la ediția a patra și este o campanie prin care informațiile antidrog sunt aduse în atenția petrecăreților din cluburi, beach baruri și terase. Printre aspectele prezentate se numără și cele juridice, privind consecința consumului și traficului de droguri, cât și cele medicale, privind supradoza. Sunt instruiți de asemenea barmanii, ospătarii și agenții de securitate.

O altă campanie este „Vacanță în siguranță – fără droguri”, în cadrul căreia se desfășoară activități cultural educative cu tinerii veniți în tabără pe litoral. De asemenea, este desfășurată și campania „Vară în siguranță – tu contezi cel mai mult”, în cadrul căreia sunt prezentate informații privind urmările consumului de droguri copiilor și tinerilor din centrele de plasament din județul Constanța. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.6574 secunde