Tentaculele "caracatiței"
LOVITURĂ după LOVITURĂ la Universitatea "Ovidius". Prorectorul GABRIELA STANCIU a intrat pe mâna DNA
Articole de la același autor
Polițiștii au voie să-și caute un al doilea job
23 August 2013
GALERIE FOTO / DOLIU ÎN LUMEA DE AFACERI DIN CONSTANȚA. Gheorghe Oancea, patronul Brick și On Plonge, a încetat din viață
17 Iulie 2013
Un nou caz de corupție a ieșit la iveală la Universitatea "Ovidius" Constanța: DNA a început urmărirea penală a prorectorului Gabriela Stanciu, cea desemnată rector interimar al instituției de învățământ superior, după arestarea preventivă a prof. univ. Dănuț Tiberius Epure.
Procurorii anticorupție au continuat cercetările în dosarul în care rectorul suspendat al Universității "Ovidius" Constanța, Dănuț Ti-berius Epure, este acuzat de trei infracțiuni de luare de mită și au pus sub acuzare încă un profesor universitar constănțean. Este vorba despre prof. univ. dr. Ga-briela Stanciu, prorector pe Educație și Formare Continuă, cea care a preluat atribuțiile de rector, după arestarea preventivă a predecesorului său, în 30 iulie.
1.500 de euro pentru admiterea la Farmacie
Potrivit unui comu-nicat remis de anchetatori, prorectorul Gabriela Stanciu este acuzată de luare de mită și folosire de informații care nu erau destinate publicității; în același dosar, a început urmărirea penală și a Lucicăi Toader, mama unei studente, care în iulie 2012 i-ar fi dat profesoarei universitare suma de 1.500 de euro.
Iată ce spun procurorii: "Din rezoluția de începere a urmăririi penale a rezultat că există date și indicii temeinice potrivit cărora, în luna iulie 2012, învinuita Gabriela Stanciu, în calitate de prorector al Universității Ovidius din Constanța, a primit suma de 1.500 euro de la Lucica Toader pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu și pentru a-i pune la dispoziție subiectele și răspunsurile corecte la examenul de admitere la Facultatea de Farmacie.
Concret, în schimbul banilor, învinuita Gabriela Stanciu a pus la dispoziția învinuitei Lucica Toader, anterior examenului, subiectele de concurs selectate la disciplina chimie, iar pentru disciplina biologie, răspunsurile corecte pentru fiecare din cele 50 de întrebări.
În urma remiterii celor 1.500 de euro, primirii subiectelor și răs-punsurilor de concurs, fiica învinuitei Lucica Toader a fost admisă pe locuri cu taxă la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității Ovidius din Constanța".
Interdicții: nu are voie să fie prorector și să părăsească țara!
Profesoara universitară este anchetată în libertate, au anunțat procurorii DNA, având însă obligațiile să nu părăsească țara pe o perioadă de 30 de zile și să nu exercite funcția de prorector. În consecință, membrii Senatului Universității "Ovidius" Constanța vor trebui să se întrunească pentru a alege un nou rector interimar.
"Vom anunța Ministerul Educației și vineri, 6 septembrie, cel mai probabil, ne vom întruni într-o ședință de urgență pentru a alege un nou rector interimar, dintre cei patru prorectori rămași", a declarat, pentru "Cuget Liber", prof. univ. dr. Petru Bordei, președintele Senatului universității.
Menționăm că noul rector va fi ales dintre: prof. univ. dr. Ion Bordeianu, prorector de Imagine, comunicare și probleme sociale studențești, prof. univ. dr. Teodosie Petrescu, prorector Relații internaționale și studenți străini, prof. univ. dr. Victor Ploae, prorector Cercetare științifică, dezvoltare, inovare și relații cu mediul, și conf. univ. dr. Florin Anghel, prorector Strategie, dezvoltare instituțională și managementul calității.
Veștile i-au surprins pe colegi
Am încercat să obținem un punct de vedere de la prorectorul Gabriela Stanciu, cu privire la acuzațiile ce i se aduc, dar aceasta a refuzat să comenteze. "Îmi pare rău, nu pot să vorbesc acum", a fost răspunsul scurt pe care l-am primit.
Vestea i-a luat prin surprindere pe colegii din conducerea instituției de învățământ superior. "Acum aflu, de la dvs., despre acest subiect. Mă întristează vestea, sunt bulversat și eu… Avem foarte mult de lucru acum, înainte de începerea unui nou an universitar. Chiar ne propusesem să ne întâlnim, de luni, pentru a discuta despre ce mai trebuie făcut înainte de anul universitar. Nu știu ce se va întâmpla mai departe, va trebui să transmitem către Ministerul Educației… Este o veste care nu-mi face plăcere", a declarat, pentru "Cuget Liber", prorectorul Victor Ploae.
v v v
Reamintim că prorectorul Gabriela Stanciu a fost solicitată de procurorii DNA să fie martor în momentul în care a fost percheziționat biroul rectorului suspendat Epure, din incinta sediului universității constănțene.
"Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție", au subliniat procurorii DNA.

Comentează știrea
Coloana vertebrala
6 septembrie 2013
Un zugrav cu studii
La cati analfabeti termina facultatea,mi-e ca ramane facultatea fara profesori.
Articole pe aceeași temă
Joi, 05 Septembrie 2013
Joi, 05 Septembrie 2013
Joi, 05 Septembrie 2013
Joi, 05 Septembrie 2013
Joi, 05 Septembrie 2013
Vineri, 06 Septembrie 2013
Vineri, 06 Septembrie 2013
Vineri, 06 Septembrie 2013
Vineri, 06 Septembrie 2013
Vineri, 06 Septembrie 2013