Liviu Popa: Schimbări la Codul Rutier - amenzi mai mari, dar permisele vor fi ridicate mai greu

545
Liviu Popa: Schimbări la Codul Rutier - amenzi mai mari, dar permisele vor fi ridicate mai greu - liviupopa-1313827981.jpg
Șeful Poliției Române, Liviu Popa, a declarat, vineri seară, că regimul rutier va suferi o serie de schimbări, respectiv amenzile pentru cetățeni vor deveni mai usturătoare, însă se va elimina sistemul "inutil" cu puncte, iar permisele nu vor mai putea fi ridicate atât de ușor.

Liviu Popa a spus, la Realitatea TV , că penalizarea cu puncte nu este un sistem eficient, pentru că nu a produs niciun efect dorit.

El a spus că vrea amenzi mult mai usturătoare pentru șoferii ce comit nereguli la regimul vitezei, arătând că "dacă o persoană își permite să cumpere un bolid, poate să-și ia și o amendă de 2.000 de euro".

Pe de altă parte, Popa a spus că permisele de conducere nu vor mai putea fi suspendate sau ridicate atât de ușor, arătând că pentru depășirea liniei continue, de exemplu, nu trebuie să fie necesară o astfel de măsură.

Totodată, Popa a spus că vrea să introducă legea răspunderii obiective, după modelul Ungariei, care la un an după adoptarea actului normativ și-a redus numărul accidentelor la nivelul anului 1964. Această lege prevede ca tot ce înseamnă răspundere contravențională să cadă pe proprietarul mașinii cu care s-a comis neregula, indiferent de cine o conduce. De asemenea, procesul verbal prin care se constată amenda este executoriu, neputând fi contestat.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 August 2011
Stire din Eveniment : "O zi fără accidente rutiere"
Sâmbătă, 16 Iulie 2011
Stire din Eveniment : Moartea pândește dincolo de "zebră"
Pagina a fost generata in 1.148 secunde