"La Serviciul de Permise și Înmatriculări Constanța nu e nevoie de pile și relații!"

Luni, 11 Noiembrie 2019, 03:03
5132
Conducerea Serviciului Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări îi încurajează pe constănțenii care au nevoie de serviciile instituției să își facă programare online. În felul acesta, nu mai stau la cozi! 


Constănțenii interesați de preschimbarea permisului care aleg să își facă programare online vor fi programați să aducă actele la ghișeele Serviciului Regim Permise de Conducere și Înmatriculări după aproximativ o săptămână. În schimb, la înmatriculări, programările online se fac pentru a doua zi! Timpii de programare au fost reduși considerabil în urma angajărilor realizate pe parcursul acestui an, astfel încât serviciul respectiv are schema de personal completă. 


Programarea online este o măsură adoptată pentru eliminarea cozilor interminabile și nervii solicitanților. 
"Ar fi ideal să fie folosită aplicația de programare online. Pentru noi, este un angajament. Ne anunțați că veniți la data X, ora Y, iar noi ne angajăm să vă primim și să vă rezolvăm problema în maximum cinci minute. De regulă, oamenii vin mai devreme, chiar și cu o oră. 


Oamenii ar vrea să vină tot fără programare. Așa că am decis ca, în limita posibilităților, să lucrăm și la «liber»: la înmatriculări, programul pentru cei fără programări începe la ora 13.00, iar pentru preschimbare permise, de la ora 14.00", a precizat comisarul șef Liviu Vîrșă, subliniind că, în special de când a fost soluționată problema cu personalul, "nu a existat, în 2019, să vină cineva și să nu îi fie soluționată problema, în ziua respectivă". 


În aceste condiții, acesta a subliniat: "Oamenii încă mai caută dacă «cunoști pe cineva»! La serviciul nostru nu este nevoie să cunoști pe cineva, să ai pile sau relații!". 


De altfel, drept dovadă că angajații serviciului se "mișcă" cu rapiditate, a fost o perioadă bună când veneau localnici din alte județe pentru soluționarea problemelor pentru care se pot adresa oricărui serviciu din țară.
 
De menționat că, la nivelul serviciului, vin aproape zilnic 270 de persoane pentru a-și înmatricula autoturismele, iar alte 500 de persoane susțin, săptămânal, examenele pentru obținerea permiselor auto. 


Serviciul Permise furnizează extras de cazier judiciar 
Persoanele care au nevoie de cazier pentru preschimbarea permisului sau pentru alte servicii trebuie să știe că, din luna iulie a acestui an, nu mai sunt direcționate către Serviciul Caziere de la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. 
"Constănțenii nu trebuie să mai meargă la IPJ pentru a scoate cazier. Legea prevede că serviciile publice pot furniza extras de pe cazier. Noi nu reușeam, întrucât nu aveam personalul necesar. Dar ne-am completat schema și am reușit să alocăm un om special pentru caziere, astfel că oamenii vin doar cu fișa de școlarizare, noi le scoatem cazierul", a precizat comisarul șef Liviu Vîrșă. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.264 secunde