Justiția, în fierbere! "Nu vom mai munci suplimentar, vor fi întârzieri în dosare!"

328
Justiția, în fierbere!

Articole de la același autor

Sistemul de justiție este în fierbere după ce, marți, deputații au votat proiectul de eliminare a tuturor pensiilor de serviciu, cu excepția celor din sistemul de apărare și ordine publică. Printre cei vizați, pe lângă parlamentari și foștii președinți ai României, sunt și magistrații. 


În consecință, după ce magistrații au anunțat că vor protesta prin amânarea cauzelor ajunse în instanțele de judecată – cu excepția celor urgente – și grefierii au ieșit public cu un comunicat de presă prin care arată că se alătură formei de protest a magistraților și, în plus, refuză să mai presteze ore suplimentare. Astfel, sindicaliștii au anunțat că au decis "emiterea de urgență a unei adrese către Înalta Curte de Casație și Justiție și Avocatul Poporului pentru sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a proiectului de lege și în ceea ce privește categoria personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete", dar și "ralierea la formele de protest adoptate de magistrați în cadrul adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor întrunite la nivelul fiecărei instanțe și unități de parchet, respectiv suspendarea judecării și amânarea cauzelor, cu excepția celor urgente".  De asemenea, tot în formă de protest, "arhivele, registraturile și birourile de informare și relații cu publicul vor asigura numai 1/3 din programul de lucru cu publicul", iar grefierii refuză, de ieri, să mai presteze muncă suplimentară, sens în care au fost notificați și angajatorii. "Acest fapt va duce la întârzieri în efectuarea lucrărilor", au subliniat sindicaliștii. 


Probleme ce trenează de un deceniu
"Inechitățile salariale trenează de mai bine de zece ani, iar în ultimii trei ani acestea au fost prezentate tuturor factorilor decidenți, indiferent de culoarea politică a acestora sau de cine a ocupat portofoliul la Justiție, reprezentând una dintre revendicările categoriei noastre profesionale, nesoluționate încă. Activitatea de judecată și de urmărire penală este caracterizată de efectuarea de ore suplimentare, neplătite și care nu se pot compensa cu timp liber corespunzător din cauza lipsei acute de personal. Respectarea termenelor prevăzute de Codurile de procedură civilă și penală și regulamentele de ordine interioară ale instanțelor și parchetelor este posibilă doar cu efectuarea actelor procedurale de către grefierii din instanțe și parchete peste programul normal de lucru, chiar și în zilele de sărbători legale și de repaus săptămânal", au arătat sindicaliștii cu privire la problemele cu care se confruntă Justiția și care au rămas fără ecou până în prezent. 


Săptămâna viitoare, au mai arătat sindicaliștii, se va constitui un grup de lucru interministerial pentru a analiza inechitățile salariale și alte măsuri care se impun. Până atunci, însă, și până la soluționarea cererilor reprezentanților personalului, angajații din Justiție vor adopta formele de protest anunțate. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5922 secunde