Jocul "Balena Albastră" a făcut primele victime în România. Poliția a demarat cercetări

560
Jocul
Cinci copii din Iași au fost găsiți asfixiați, vineri, cel care a sunat la 112 fiind profesorul de sport. Elevii jucau celebrul joc "Balena Albastră", joc din care au murit deja mai bine de 100 de copii în lumea întreagă.


Este vorba despre cinci elevi de clasa a VI-a, patru fete și un băiat, care s-au sufocat în timp ce jucau "Balena Albastră". Ei își țineau respirația, iar alt copil le apăsa piepturile, aceasta fiind una dintre probele jocului. Copiii au fost transportați de urgență la spital. Conducerea unității de învățământ a organizat rapid un consiliu.


"Balena Albastră" este un joc din mediul online care îi manipulează pe tineri să completeze 50 de sarcini, pe parcursul a 50 de zile. Obligațiile pe care jucătorii le impun au implicații dăunătoare pentru o minte încă fragedă. Aceștia trebuie să își încrusteze pe piele tot felul de înscrisuri și desene, să vizioneze filme horror și să se trezească la ore neobișnuite din noapte.


Modul de joc este simplu, însă implicațiile sale sunt mai grave. Atunci când te înscrii intri sub tutela unui administrator care te îndrumă prin sarcinile pe care le vei avea și te va ajuta să îți duci la îndeplinire "obligațiile".


Acestea nu sunt obligații în adevăratul sens al cuvântului pentru că nu ești legat de mâini și de picioare și forțat să realizezi acele acțiuni asupra ta, dar jocul nu îți oferă prea multe opțiuni. Administratorul îți amintește constant că odată ce ai început jocul nu mai ai posibilitatea de scăpare, iar în momentul în care jucătorii ezită să facă ceea ce li se cere, aceștia recurg la amenințări asupra jucătorului și a familiei acestuia.


Inspectoratul General al Poliției Române se implică și pune la punct o campanie de informare în rândul copiilor și tinerilor, astfel încât jocurile periculoase să nu facă victime și în România. Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al IGPR, a declarat însă că, deocamdată, nu s-a stabilit o legătură între acest joc periculos și cei cinci copii din Iași. Polițiștii fac în continuare cercetări.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4385 secunde