Jandarmii, salvatori de viață! Voi ați donat sânge?
Articole de la același autor
DURERE FĂRĂ MARGINI după moartea copilului lovit de tren: „Ți-aș da bătăile inimii mele!”
15 Martie 2021
Tragedia care a îndoliat Medgidia: doi pompieri arși de vii într-un incendiu la un siloz de cereale!
07 Aprilie 2021
Filmul crimei de la Cernavodă, mărturisit de suspect. „Am stat o noapte lângă cadavru”
10 Aprilie 2021
Săptămâna trecută, jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis”, cât și cei ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Constanța, în colaborare cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, au organizat o acțiune de donare de sânge. Obiectivul acțiunii a fost refacerea rezervelor sanguine, cât și promovarea donării de sânge, în rândul populației.
În medie, din 2008 până în prezent, unul din șase jandarmi constănțeni a donat sânge pentru persoanele aflate în suferință.
„Lansăm un îndemn pentru toți membrii comunității să se alăture prin voluntariat acestor acțiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate. Prin astfel de acțiuni, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândul constănțenilor și fidelizarea celor care au mai donat. Este, în fond, un gest firesc, de normalitate”, au transmis reprezentanții GMJ „Tomis”.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 06 Aprilie 2021
Marţi, 06 Aprilie 2021
Duminică, 04 Aprilie 2021
Vineri, 19 Martie 2021
Duminică, 11 Aprilie 2021
Joi, 08 Aprilie 2021
Duminică, 04 Aprilie 2021
Vineri, 02 Aprilie 2021
Sâmbătă, 27 Martie 2021
Luni, 05 Aprilie 2021