Jandarmii din Constanța, la ora bilanțului: mii de misiuni și de amenzi aplicate, în 2021

231
Jandarmii din Constanța, la ora bilanțului: mii de misiuni și de amenzi aplicate, în 2021 - jandarmi-1642515299.jpg

Articole de la același autor

Militarii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județeană Constanța au prezentat, marți, 18 ianuarie, evaluarea activităţilor desfăşurate de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa în anul 2021. Dat fiind contextul pandemic, activitatea s-a desfăşurat în sistem videoconferinţă, invitat fiind Silviu Iulian Coșa, prefect al judeţului Constanţa, precum şi şefi ai instituţiilor şi structurilor locale cu care jandarmii cooperează în executarea misiunilor.

În cursul anului trecut a fost continuată activitatea de consolidare instituţională ce a avut ca principal obiectiv eficientizarea activităţilor şi misiunilor destinate creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor, dezvoltarea relaţiilor de parteneriat cu alte instituţii, comunităţile locale şi societatea civilă, dar şi creşterea gradului de încredere al cetăţenilor în instituţie.

În perioada supusă evaluării, au fost executate peste 14.680 misiuni , dintre care 104 misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimente cultural-artistice, religioase şi promoţionale, 56 de misiuni de asigurare a ordinii publice la manifestări de protest, 112 misiuni de asigurare a ordinii publice pe timpul desfăşurării alegerilor din anul 2021(alegeri Federaţia Rusă; alegeri prezidenţiale Republica Moldova) şi 216 misiuni de asigurare a măsurilor specifice pe timpul instituirii carantinei asupra unor localităţi şi UAT-uri din judeţul Constanţa .

Celelalte fiind misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat, misiuni executate în cooperare/colaborare cu alte instituţii, punerea în executare a mandatelor de aducere emise de către instanţe sau parchete, etc.

Totodată, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au participat alături de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, la misiuni de menținere a ordinii publice în 19 localităţi din judeţ (Constanţa, Medgidia, Cernavodă, Hârşova, Mangalia, Eforie, Techirghiol, Neptun, Costineşti, Mihail Kogălniceanu, Cuza-Vodă, Castelu, Năvodari, Nicolae Bălcescu, Murfatlar, Cumpăna, Valu lui Traian, Agigea, Vama Veche-2 Mai).

În perioada sezonului estival 2021, în baza Planului de acţiune „LITORAL 2021” Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa a executat misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat, în zonele turistice Constanţa, Eforie, Techirghiol, Saturn, şi Mangalia.

În sezonul estival 2021, patrulele independente de jandarmi au constatat 14 fapte de natură penală și au aplicat 2477 sancţiuni contravenţionale (1301 amenzi contravenţionale şi 1176 avertismente), cuantumul total al amenzilor fiind de peste 611.550 lei.

În cursul anului 2021 au fost executate 85 misiuni de asigurare a pazei şi protecţiei, precum şi asigurarea monitorizării a 246 de transporturi cu caracter special, precum şi 455 misiuni de asigurare a pazei şi protecţiei unor transporturi de bunuri şi valori. De asemenea, în perioada analizată efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au participat la paza şi protecţia a 490 transporturi de corespondenţă clasificată.

Totodată, în perioada supusă evaluării, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au pus în executare un număr de 1958 mandate de aducere emise de către instanţe sau parchete. Patrulele independente din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa au constatat 40 fapte de natură penală. De asemenea, au fost aplicate 8758 sancţiuni contravenţionale, dintre care 5187 avertismente scrise şi 3571 amenzi în valoare totală de peste 2.154.250 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8802 secunde