INTERZIS LA IARBĂ VERDE și PE PLAJĂ! Ce amenzi riscați

Vineri, 01 Mai 2020
750
Autoritățile și forțele de ordine au atras atenția, în repetate rânduri, asupra faptului că, anul acesta, 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, nu poate fi celebrată în stilul obișnuit, la grătar și la iarbă verde. "Anul acesta, toți, trebuie să abordăm altfel 1 Mai și să respectăm distanțarea socială, restricțiile prevăzute de Ordonanțele Militare și să rămânem acasă. Păstrați distanțarea socială, evitați aglomerațiile și nu transformați aceste zile în curse pentru cumpărături. Respectați indicațiile din magazine și păstrați distanța. Respectați orarul de deplasare și aveți grijă de sănătatea dumneavoastră.  Cu toate ca vremea se arată prietenoasă, de data aceasta, grătarul îl facem acasă, în familie", au atras atenția oamenii legii. 


Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, accesul este restricționat  în zonele cunoscute ca atractive pentru ieșirea la iarbă verde (Valu lui Traian, Fântânița - Murfatlar, Cheile Dobrogei, etc.).


Echipajele de poliție rutieră, ordine publică, împreună cu jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, militari, supraveghează toate aceste zone, unde tradițional se încing grătarele.


"De asemenea, vă reamintim faptul că plajele de pe întreg litoralul Mării Negre vor fi în atenția polițiștilor, întrucât statul pe plajă "la bronzat", șuetă sau pescuit nu reprezintă un motiv justificat de a ieși din casă în această perioadă. Sancțiunile pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare în vigoare sunt de la 2.000 la 20.000 de lei.


"Atragem atenția că nu vor fi tolerate abaterile de la normele de conviețuire socială sau încălcările prevederilor Ordonanțelor Militare. Nu se va arăta toleranță față de cei care nu înțeleg să respecte eforturile colective depuse în vederea reducerii numărului de îmbolnăviri cauzate de COVID-19, față de persoanele care cu bună știință nu vor înțelege că de data aceasta vom sărbători acasă, doar în familie.


Forțe din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, împreună cu structurile jandarmeriei (Inspectoratul Județean de Jandarmi, Gruparea Mobilă Tomis), polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, polițiști locali constănțeni și militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale sunt implicate în supravegherea modului în care se respectă prevederile legale în vigoare și sunt pregătite să intervină prompt acolo unde se constată încălcări ale legii", au mai arătat reprezentanții IPJ Constanța.  
În toată această perioadă, se acționează cu efective mărite. Cele aproximativ 1.200 de forțe de ordine sunt în stradă, zilnic, pentru siguranța dumneavoastră.


Pagina a fost generata in 0.228 secunde