Instanța supremă anulează condamnarea fostului ministru Constantin Niță; procesul se va rejudeca

91
Instanța supremă anulează condamnarea fostului ministru Constantin Niță; procesul se va rejudeca - dz01odamagfzad00ztc5zda2ywnhnzg4-1551090588.jpg
Instanța supremă a admis luni o contestație depusă de fostul ministru al Energiei Constantin Niță și a dispus anularea condamnării de 4 ani închisoare cu executare primită de acesta într-un dosar de trafic de influență.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca procesul lui Niță, aflat în faza de apel, să se rejudece pe data de 15 aprilie.

"Admite contestația în anulare formulată de condamnatul Niță Constantin împotriva deciziei penale nr. 118 din 28 iunie 2018, pronunțată de Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 3.157/1/2017. Desființează în totalitate decizia penală contestată și anulează toate formele de executare dispuse în baza sentinței penale nr. 305 din 26 mai 2017, pronunțată de Înalte Curte de Casație și Justiție - Secția penală în dosarul nr. 2.312/1/2016, rămasă definitivă prin decizia penală sus-menționată. Fixează termen la 15 aprilie 2019, Sala Secțiilor Unite, pentru rejudecarea apelurilor declarate de inculpatul Niță Constantin și de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 305 din data de 26 mai 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în dosarul nr. 2.312/1/2016. Dispune citarea apelantului - intimat inculpat Niță Constantin la adresele indicate în dosar. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 februarie 2019", se arată în decizia Instanței supreme.

Este a doua contestație în anulare admisă de Instanța supremă, după cea a fostului senator Dan Șova, al cărui proces se va rejudeca tot pe 15 aprilie.

Pe 19 decembrie 2018, fostul ministru Constantin Niță a fost eliberat din închisoare, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea executării pedepsei sale.

Decizia a fost luată în baza hotărârii Curții Constituționale privind nelegalitatea constituirii completurilor de cinci judecători de la ÎCCJ.

Niță avea de executat o condamnare de 4 ani, primită în iunie 2018, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Niță i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia, UTI, cu Primăria Iași.

Niță ar fi intermediat o întâlnire între Urdăreanu și fostul primar Gheorghe Nichita în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să îi fie remiși lui Niță în două forme - parțial în numerar și parțial printr-un contract de consultanță fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.

''În consecință, la data de 21 iulie 2013, Niță Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri în incinta unui restaurant libanez dintr-un hotel din București. De asemenea, la solicitarea lui Niță Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanță cu o anumită firmă, la prețul de 5.000 euro + TVA/lună, care a și fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanții omului de afaceri au remis firmei indicate de Niță Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranșe lunare, în perioada mai 2013 - iunie 2014'', susțineau procurorii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4801 secunde