Înșelăciuni la vânzarea de autoturisme, din mediul online

587
Înșelăciuni la vânzarea de autoturisme, din mediul online - vanzarionlinetepe-1632061423.jpg

Articole de la același autor

Polițiștii atrag atenția că în ultima perioadă au fost sesizate mai multe cazuri de înșelăciuni prin intermediul anunțurilor online, de tip vânzare de autovehicule. „Prejudiciile înregistrate ajung la zeci de mii de euro, ultimul caz semnalat fiind de aproximativ 80.000 de euro”, spun oamenii legii.

Cât privește modul de operare, anchetatorii au afirmat: „După postarea unor anunțuri de vânzare de autoturisme pe platforme cunoscute, potențialilor clienți li se solicită transferul unor sume de bani, pentru a face rezervarea acestora. Autoturismele «vândute» sunt prezentate a se afla pe teritoriul altor țări din Europa, iar, la încheierea tranzacției, sunt solicitate inclusiv sume aferente transportului către România. Banii sunt transferați dintr-un cont într-altul, fiind retrași, fără ca tranzacția de vânzare-cumpărare să mai aibă loc efectiv”.

Drept pentru care, polițiștii recomandă atenție maximă în momentul în care se dorește achiziționarea unei mașini, de pe internet!



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5987 secunde