Fiindcă nu răspund penal

Infractori din "fragedă pruncie". Copiii, folosiți ca "săgeți" în spargeri și furturi

1653
2
Infractori din
Ce șanse au minorii care provin din familii destrămate de a răzbate în viață? În România, șansele sunt aproape nule. Din cauza unui sistem defect și a unei țări indiferente în fața acestor probleme, minorii ajung să fie folosiți drept unelte în diverse infracțiuni sau să vadă spargerile și furturile ca o soluție de a supraviețui. Șansa lor de reabilitare stă în mâinile reprezentanților Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului, care însă nu dispune de un centru specializat pentru copiii delicvenți.

Minorii sub 14 ani nu răspund în fața legii, iar în cazul în care copiii au vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani, ei răspund penal doar în cazul în care se constată că au discernământ. Minorii cu vârsta de peste 16 ani răspund în fața legii.

Analizând ultimii ani de delicvență juvenilă raportată în județul Constanța, putem observa că numărul faptelor ilicite comise de minorii cu vârsta sub 14 ani s-a dublat, de la 14 fapte raportate în anul 2015, la 30 de fapte, în 2016. Pe de altă parte, numărul infracțiunilor comise de minorii care au peste 16 ani a scăzut de 3 ori în 2016, față de 2015, de la 98 de fapte raportate, la 30.

Explicația constă în faptul că nerăspunderea în fața legii, pentru minorii sub 14 ani, este exploatată pe cât mai mult posibil atât din proprie inițiativă, cât și de adulții care îi folosesc pe cei mici pe post de săgeți în diverse activități ilicite sau chiar îi îndeamnă să dea spargeri.

"În ceea ce privește delicvența juvenilă de pe raza județului Constanța, înregistrăm un trend descendent în anii 2015 și 2016. În această sferă a criminalității predomină furturile și infracțiunile săvârșite împotriva patrimoniului. De asemenea, la nivel național Poliția Română are ca prioritate prevenirea delicvenței juvenile și a victimizării minorilor. La nivelul IPJ Constanța avem astfel de programe în derulare și dezvoltăm parteneriate locale. Minorii care au săvârșit infracțiuni sunt monitorizați atât de noi, cât și de cei de la Protecția Copilului", a declarat, pentru "Cuget Liber", comisar Carmen Șerbănescu, șef al Biroului Analiză și Prevenirea Criminalității, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța

Ajutorul de specialitate de care ar fi trebuit să beneficieze delicvenții juvenili pare doar o simplă glumă, în comparație cu nevoile reale ale copiilor. În lipsa unui centru specializat pentru copiii delicvenți, minorii sunt fie trimiși în alte județe, fie sunt repartizați la câte un centru de plasament, acolo unde se relaxează puțin înainte de a comite alte ilegalități, în lipsa unui suport real din partea autorităților.

"În cazul minorilor cu vârsta până în 14 ani se impune măsura supravegherii specializate, care se instituie în familia naturală, cu anumite obligații. În cazul în care minorul nu are familie, acesta este plasat într-un centru de plasament. Când a fost nevoie, am apelat și la ajutorul colegilor din alte județe", ne-a precizat Mihaela Ristea, directorul adjunct al Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

Săptămâna trecută, mai mulți băieți cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani au dat mai multe spargeri în Mangalia și Constanța. Dan Dumitru și Andrei Emil, cu vârste de 15 și 16 ani, au spart un apartament din Mangalia și au furat mai multe bunuri. Unul dintre băieți, Andrei, era arestat la domiciliu în momentul furtului, într-o altă cauză. De asemenea, alți doi băieți, de 11 și 13 ani, au spart o societate comercială din Lumina, de unde au furat o cameră de supraveghere și au provocat mai multe distrugeri.

După ce au fost prinși de polițiști, parte dintre minori au fost eliberați și vor reintra sub "supravegherea specializată" a celor de la DJASPC. Este doar o chestiune de timp până când vor încerca din nou să comită ilegalități, totul înscriindu-se într-un ciclu superficial și fără niciun rezultat din partea autorităților care ar fi trebuit să ia măsuri în acest sens.  

Comentează știrea

EGO
14 aprilie 2017
COPII

Solutie exista,dar,nu se vrea !Cei care fac copii,fara sa aibe mijloacele necesare pentru cresterea lor,sunt condamnati la munca in folosul comunitatii ,iar statul ,preia acesti copii pe care-icreste si-i educa cu banii rezultati din pedeapsa aplicata ,,parintilor,,.....In mod obligatoriu,acesti copii vor invata o meserie si vor fi incadrati in munca......etc,etc.

Gicu
14 aprilie 2017
Sorin

Faptele copiilor sunt dictate de niste indivizi majori,asadar cei majori at trebui bagati la bulau fara discutie. Sistemul de protective al populatiei,adica tot ce inseamna institutii de forta ar trebui sa aiba mana libera in a-si folosi efectiv acea forta,

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5548 secunde