Incendiu puternic în judeţul Constanţa. O fabrică de pâine a fost cuprinsă de flăcări uriaşe

Marţi, 21 Septembrie 2021, 09:10
475
S-a dat alarma în localitatea Satu Nou din judeţul Constanta, după ce o fabrică de pâine a fost cuprinsă de flăcări. Şapte autospeciale de stingere a incendiului au ajuns imediat la locul incendiului. Pompierii din cadrul ISU Dobrogea au acţionat cu apă pentru a stinge flăcările violente.


Anunţul a fost făcut luni seara, după lăsarea întunericului, în jurul orei 21.30 de minute.


Din fericire, în acel moment fabrica de pâine era închisă, iar în interior nu se afla nicio persoană.


"ISU Constanţa intervine în sat Satu Nou, comuna Mircea Vodă, la un incendiu izbucnit la o hală, fabrică de pâine. La faţa locului au intervenit şapte autospeciale de stingere, două autoscări, o descarcerare, un SMURD B cu 45 de pompieri. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 1400 mp, iar la momentul izbucnirii acestuia, fabrica nu avea program de lucru. Echipajele de intervenţie de la faţa locului au reuşit limitarea incendiului, nefiind vreun pericol de extindere la locuinţele din apropiere. Din fericire, până la această oră, nu există victime", a anunţat Răzvan Parconie, ISU Dobrogea.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.2513 secunde