Incendiu la o bandă transportoare, soldat cu pagube de aproximativ 100.000 de euro

Duminică, 12 Aprilie 2020
211
Incendiul izbucnit duminică la nivelul benzii transportoare dintre HS Timber Productions (Holzindustrie Schweighofer SRL - denumirea anterioară) și Kronospan Sebeș, soldat cu pagube de aproximativ 100.000 de euro, a fost lichidat după aproximativ patru ore, relatează Agerpres. "După aproximativ patru ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat incendiul produs la banda transportoare dintre HS Timber și Kronospan. Incendiul a fost lichidat, reușindu-se stoparea acestuia înainte să cuprindă hala de depozitare rumeguș", au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.

Potrivit acestora, incendiul a afectat banda transportoare pe o lungime de aproximativ 200 de metri pătrați, precum și tubulatura unei hale. "Cauza probabilă de producere a incendiului, precum și valoarea pagubelor produse sunt în curs de stabilire", au menționat reprezentanții ISU Alba.

Pe de altă parte, potrivit unui comunicat transmis de către HS Timber Productions, se estimează că pagubele materiale sunt până la 100.000 de euro. Potrivit aceleiași surse, incendiul nu ar fi avut ca punct de plecare HS Timber Productions, ci fabrica vecină. "Incendiul la banda transportatoare de tocătură care leagă fabrica de cherestea HS Timber Productions de o altă unitate de producție din Sebeș a avut ca punct de plecare fabrica vecină. Incendiul a fost stins la timp și nu s-au înregistrat victime, iar pagubele materiale se estimează la până la 100.000 de euro", se susține în comunicat.

Pompieri militari din Alba Iulia și Sebeș, sprijiniți de voluntari și pompieri ai unui serviciu privat, au acționat cu șase autospeciale cu apă și spumă și o autoscară, duminică, pentru stingerea unui incendiu care s-a manifestat cu flacără deschisă la nivelul benzii transportoare dintre HS Timber și Kronospan Sebeș. În total, au acționat peste 30 de pompieri. La fața locului s-a deplasat și prefectul de Alba, Nicolae Albu, precum și specialiști ai Gărzii de Mediu și Agenției pentru Protecția Mediului Alba.

Pagina a fost generata in 0.2324 secunde