Incendiu în parcare. Tânăr gelos pe iubită, suspect principal

Vineri, 21 Februarie 2020
Un tânăr de 29 de ani s-a supărat atât de tare pe iubita sa, încât i-a dat foc mașinii din parcare. Flăcările s-au extins rapid și au cuprins alte două autoturisme. Deși forțele de intervenție au bănut inițial un scurtcircuit, s-a stabilit ulterior că focul a fost pus, iar tânărul respectiv a fost reținut.

"Cercetările au fost declanșate în noaptea de 27 ianuarie, când la ora 03.50, prin apel 112 a fost sesizat un incendiu la un autoturism, incendiu care s-a extins la alte două mașini parcate, toate fiind distruse în totalitate. Deși inițial, a existat ipoteza unui scurt circuit, polițiștii au avut anumite indicii că incendiul ar fi putut fi provocat în mod intenționat, astfel că s-a insistat în strângerea de probe în vederea aflării adevărului. Astfel, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, polițiștii au administrat un întreg probatoriu care a condus la presupunerea rezonabilă că incendiul ar fost provocat, în mod intenționat, de către un bărbat de 29 de ani, cunoscut al persoanei vătămate. Cercetările sunt continuare de Secția 15 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, cu bărbatul în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, urmând a fi prezentat magistraților cu propunere legală", informează polițiștii.


Articole pe aceeasi tema