Incendiu Colectiv / Medicii care au lucrat suplimentar vor fi recompensați

399
Incendiu Colectiv / Medicii care au lucrat suplimentar vor fi recompensați - operatie-1448128392.jpg

Articole recomandate

Premierul Dacian Cioloș a anunțat, sâmbătă, că Ministerul Sănătății va elabora un act normativ care va permite plata orelor suplimentare pentru personalul medical care a acordat îngrijiri victimelor de la clubul Colectiv.

"Ministerul Sănătății urmează să vină cu un act normativ pentru a putea plăti orele suplimentare medicilor care în acea perioadă foarte intensă nu au mai calculat timpul pe care l-au petrecut în spitale și mi se pare normal să-i recompensăm așa cum se cuvine și cum prevede legea", a spus Cioloș, la finalul unei ședințe informale cu membrii Guvernului, potrivit romanialibera.ro.

Totodată, el a spus că printr-un alt act normativ se va asigura baza legală care va permite acoperirea cheltuielilor de deplasare la spitale din UE sau din afara UE a victimelor și aparținătorilor acestora care solicită un astfel de ajutor financiar.

Dacian Cioloș i-a mai cerut ministrului de resort să monitorizeze situația pacienților care au suferit în urma accidentului de la clubul Colectiv și să-l informeze periodic.

"Am cerut ministrului Sănătății să continue să urmărească foarte atent situația persoanelor care au suferit arsuri și anumite consecințe de sănătate în urma accidentului de la Colectiv și să am o informare periodică atât în privința evoluției situației celor care sunt internați în țară, cât și a celor internați în străinătate", a spus Cioloș.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015
Stire din Eveniment : Tone de motorină furate de la o navă
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015
Stire din Eveniment : Avocat pentru o zi
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015
Stire din Eveniment : Accident provocat  de un octogenar
Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015
Stire din Eveniment : Constănțeni dispăruți fără urmă
Pagina a fost generata in 4.6959 secunde