Impact violent la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Mircea cel Bătrân
O persoană a fost rănită, duminică seară, după ce două autoturisme s-au lovit la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Mircea cel Bătrân.
Potrivit polițiștilor de la Rutieră, totul s-a întâmplat duminică, 30 octombrie, în jurul orei 18, când Andrei B., de 23 de ani, din Constanța, care conducea un autoturism pe strada Mircea cel Bătrân, ajungând la intersecția cu bulevardul Mamaia, din cauza nerespectării culorii roșii a semaforului electric, a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar pe bulevardul Mamaia, condus de Claudiu E., de 24 de ani, din Constanța.
În urma impactului deosebit de puternic dintre cele două autovehicule, o pasageră de 21 de ani, care se afla în cea de-a doua mașină, a fost rănită, ea fiind preluată de o ambulanță și transportată la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 02 Octombrie 2012
Marţi, 02 Octombrie 2012
Marţi, 02 Octombrie 2012
Marţi, 02 Octombrie 2012
Luni, 01 Octombrie 2012
Luni, 01 Octombrie 2012
Luni, 01 Octombrie 2012