Hârburile abandonate în Constanţa, ridicate şi vândute la fier vechi

Vineri, 27 Noiembrie 2020
176
Poliţiştii locali din Constanţa continuă acţiunile de ridicare a vehiculelor fără stăpân şi abandonate pe străzile municipiului. Zilele acestea, vor fi ridicate 34 de maşini părăsite, care vor fi transportate în parcul de vehicule al municipalităţii.

„Eliberarea domeniului public de 23 de vehicule abandonate şi 11 autovehicule fără stăpân, care afectează imaginea oraşului, este finalul unei acţiuni de durată a poliţiştilor locali. Mai exact, după apelul constănţenilor care anunţă existenţa unor maşini abandonate în diferite zone ale oraşului, colegii noştri verifică sesizările, iar, în cazul celor care se confirmă, proprietarii sunt somaţi să îşi ridice singuri vehiculele de pe stradă. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, atunci ele sunt ridicate de administraţia locală”, explică purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa, Ionela Bărboi.

Conform legii privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public, după 10 zile de la aplicarea somaţiei pe autovehicul, primarul poate dispune ridicarea, inventarierea şi depozitarea autovehiculului într-un loc special amenajat de către autorităţile administraţiei publice locale. Dacă în termen de zece zile de la data anunţului privind ridicarea vehiculului proprietarul sau deţinătorul legal al maşinii nu se prezintă pentru a o ridica, aceasta trece de drept în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale din raza căreia a fost ridicată, prin dispoziţie a primarului, şi urmează să fie valorificată prin vânzare, în condiţiile legii. Proprietarii autovehiculelor care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Poliţiei Locale.

„Poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere desfăşoară zilnic activităţi de identificare şi somare a deţinătorilor de autovehicule care ocupă domeniul public şi afectează imaginea oraşului. În cursul anului trecut, au fost somaţi 359 de proprietari şi doar 281 dintre aceştia s-au conformat solicitărilor şi au eliberat domeniul public. Celelalte au fost ridicate şi transportate în parcul de maşini abandonate. Pentru a fi declarate abandonate sau fără stăpân, autovehiculele au stat cel puţin şase luni nemişcate pe domeniul public, le lipseau elemente de caroserie, sisteme de iluminare – semnalizare, sistemele de rulare erau deteriorate, iar geamurile erau sparte, precum şi prezentau alte indică că nu au fost utilizate o perioadă îndelungată”, precizează reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Aceştia fac apel la constănţeni ca, în cazul în care au cunoştinţă despre existenţa unor autovehicule care au fost abandonate pe domeniul public, să sesizeze Direcţia Generală Poliţia Locală la numărul de telefon 0241/484.205 sau la numărul pentru aplicaţia WhatsApp, 0799/606.142.



Pagina a fost generata in 0.367 secunde