Grigore Baboianu: Cei care au incendiat Delta vor plăti contravaloarea prejudiciului adus naturii

399
Grigore Baboianu: Cei care au incendiat Delta vor plăti contravaloarea prejudiciului adus naturii - incendiudelta239189400-1313910928.jpg

Guvernatorul Rezervației Biosferei Delta Dunării, Grigore Baboianu, a declarat că persoanele care au provocat incendiul devastator din zona protejată a Deltei riscă să plătească întreaga contravaloare a prejudiciilor aduse naturii, nu doar amenzi.
"Zona în care se întâmplă incendiul este zona economică a rezervației. Nu este nici în zonă strict protejată, nici în zonă tampon, ca atare sunt cantonate ca specii de floră și faună mai puțin importante. Totuși, incendiul, dacă nu afectează păsări în mare măsură, pentru că și-au terminat perioada de cuibărit, afectează totuși animale din zona broaștelor țestoase, amfibieni, șerpi, animale care nu s-au putut mișca suficient de repede. Va trebui imediat după oprirea incendiului să intrăm cu specialiștii noștri pentru o evaluare a dimensiunilor pagubelor și să încercăm să aplicăm măsuri de refacere", a declarat Grigore Baboianu, guvernatorul Rezervației Biosferei Delta Dunării pentru Realitatea TV.

El a precizat că măsurile de refacere sunt în primul rând măsuri de redimensionare a presiunii turistice din zona aceea, întrucât prezența necontrolată a unor turiști a dus la acest incendiu.

"Este o zonă virgină și din punct de vedere al ecosistemelor naturale, de aceea am încercat de nenumărate ori să reducem foarte mult impactul turiștilor. În fiecare weekend sunt echipajele noastre care încearcă să îi îndepărteze și să îi conducă în zonele speciale amenajate pentru turism, plajă, îmbăiere. Aceștia nu înțeleg că o zonă protejată, trebuie protejată în adevăratul sens al cuvântului", a mai spus Baboianu, citat de Realitatea.net.

Guvernatorul a precizat că va întâri toate măsurile împreună cu organele abilitate, Garda de Mediu, poliție, jandarmerie, pentru a stopa accesul necontrolat pe acest plaje.

"De câte ori am încercat să fim mai radicali în acest sens, am avut reacții neplăcute din partea populației și mass media, care ne acuză că nu lăsăm vizitatorii să savureze acea zonă naturală. Din păcate, există și comportamente antisociale, anti-natură, care duc la astfel de evenimente", a subliniat Grigore Baboianu.

Guvernatorul Rezervației a spus că în Delta Dunării se desfășoară și incendii controlate, fiind o metodă ecologică de a revigora sistemele naturale. Din păcate, ceea ce se întâmplă acolo, acum, în zona Vadu nu este una din aceste situații.

"Amenda pentru intrare fără permis în rezervație este 3.000 de lei noi. Am fost criticați că este așa de mare, însă acum contează că în momentul în care s-ar identifica cei care au provocat acest incendiu, li se poate imputa contravaloarea prejudiciului adus naturii, care este mult mai mare", a spus Baboianu.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5753 secunde