Galerie FOTO. Uriașii din adâncuri. Povestea celei mai complexe misiuni subacvatice

Văzută din exterior, meseria de scafandru de mare adâncime pare o mare provocare. Puțini știu, însă, adevăratele pericole la care sunt supuși militarii "din adâncuri". Nu sunt mulți nici cei care cunosc faptul că întreaga rețea prin care curge țițeiul extras din Marea Neagră a fost montată de scafandrii de mare adâncime.

În șase ani de scufundări, o mână de scafandri a reușit să monteze peste 40 de kilometri de conducte subacvatice pe fundul Mării Negre. Maistrul militar principal Cornel Gavril este unul dintre scafandrii de mare adâncime care a prins acea perioadă. Își aduce aminte că, în 1989, era tânăr militar când a fost trimis acolo, jos, pentru a da o mână de ajutor la montarea țevilor de țiței. Bineînțeles că acțiunile mai importante se făceau sub atenta supraveghere a "băieților cu ochi albaștri". Practic, scafandrul lucra sub o țeavă de mari dimensiuni, care era susținută la suprafața apei cu ajutorul unor flotoare și tractată de remorcher. Odată ajunsă la locul instalării, scufundătorul începea să desfacă chesoanele, astfel încât ditamai conducta să se scufunde treptat în apă. Un metru de conductă avea o greutate de 300 de kilograme.

"Înainte de Revoluție, conjunctura economică de atunci presupunea forță de muncă, scafandri mulți și bine pregătiți. Atunci se dezvolta tot ce înseamnă legătură între platformele de foraj marin, care erau vreo șapte, care trebuiau conectate între ele. Având în vedere că era nevoie de oameni, se făcea selecția și nu recrutarea încă de pe băncile școlilor. Din peste 90 de persoane, în urma pregătirilor și testelor am rămas șapte persoane. Aveam și două scufundări pe zi. Conductele făceau legăturile dintre platforme, care erau pe la 38 metri adâncime. Așadar, lucram de la 38 până la 56 metri adâncime. Ca să fac o mică comparație, atunci chiar vedeam rostul meseriei de scafandru de mare adâncime. Se lucra intens, pentru asta am fost creați. Bineînțeles că erau și securiștii, veneau, își dădeau cu părerea. În general, se punea accent pe realizarea planurilor, așa cum se spunea atunci. Nu prea am avut stres cu ei, poate era și vârsta, nu prea înțelegeam eu ce înseamnă Securitatea", mărturisește m.m.p. Cornel Gavril.

"Au fost și incidente"

Ei știu că orice mică greșeală le poate fi fatală. Cei mai experimentați dintre ei spun că ar exista chiar și o legendă a mării care, odată la patru ani, mai cheamă pe unul de-al lor.

"Este o meserie în care se pierde viața ușor, însă în general omul greșește. Graba, stresul, întunericul - sunt toți factori extrem de importanți pentru un scafandru. Am avut și incidente în acea perioadă, din 1989. Lansam peste patru kilometri de conductă cu coechipierul la 48 de metri adâncime. Am declanșat primul flotor, însă următorul nu a mai plecat, deși erau legați și trebuiau să se smulgă unul pe celălalt. Pentru că nu mai aveam gaz, trebuia să luăm o hotărâre: dacă ieșeam la suprafață trebuia să vină o altă echipă și să facă treaba, așa că am hotărât să mergem noi și să declanșăm cel de-al doilea flotor. Iar noi am rămas între ape... Ne-am prins în chingi, eu și colegul, iar cu o singură vestă de salvare umflată am reușit să ajungem amândoi la suprafață, în mod necontrolat", explică maistrul militar principal.

"Cea mai pură formă de scufundare"

Deși tânăr și la început de drum cu cariera de scafandru de mare adâncime, căpitanul Cristian Munteanu spune că nu există o structură mai complexă și mai antrenantă ca aceasta. Și având în vedere că a fost scafandru GNFOS (de luptă), iar mai apoi scafandru EOD (Explosive Ordinance Disposal), ar trebui să îl credem pe cuvânt.

"Dragostea mea cea mare este scufundarea. De aceea am căutat să ajung aici și într-un final am și reușit. Cochetez cu ideea de scafandri de mare adâncime de aproximativ trei ani, însă abia acum câteva luni am fost numit pe funcție. Dintre toate scufundările executate cu scafandri militari, scufundarea de mare adâncime este cea mai curată, în sensul că este o scufundare lucrativă. La celelalte structuri, scufundarea este gândită doar ca o etapă de inserție sau extracție de la obiectiv, fie el element de muniție sau corp de navă. Aici, la mare adâncime, totul se desfășoară în mediu hiperbar, în apă sau presat în barocameră, și poate dura până la câteva săptămâni în cazul scufundărilor în saturație. Scufundarea în Marea Neagră este foarte grea, însă asta nu o spunem noi, ci cei care vin de peste mări și țări. În momentul în care ajung aici, majoritatea au un șoc. Oamenii sunt obișnuiți cu alte vizibilități. Sunt scafandri cărora și Mediterana li se pare o mare tulbure. Pentru noi, Mediterana este un vis! Marea Neagră nu este neagră, ci este verzuie și se întunecă către adâncime. Este greu, într-adevăr, din cauza lipsei de vizibilitate. Este posibil să te panichezi, să ți se mărească pulsul, însă în timp te obișnuiești. Marea Neagră poate avea, vara, și 25 grade la suprafață, iar după ce ai trecut de 60 metri să ai 4-5 grade", a conchis cpt. Cristian Munteanu.