GALERIE FOTO / TRAGEDIE ÎN TRAFIC. Un bărbat aflat în timpul EXAMENULUI AUTO A MURIT!

2447

Articole de la același autor

Incident tragic în dimineața zilei de vineri, 8 ianuarie, în traficul din municipiul Constanța. Unui bărbat de 48 de ani i s-a făcut rău în timpul examenului auto, iar în ciuda intervenției cadrelor medicale ajunse la fața locului, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lui. 


În jurul orei 9.20, un apel la numărul unic de urgență 112 semnala că este nevoie de asistență medicală la intersecția B-dului Mamaia cu strada Ion Rațiu, unde unui bărbat i s-a făcut rău într-o mașină. La fața locului au ajuns două echipaje SMURD și o ambulanță a SAJ Constanța, care l-au găsit pe bărbatul în vârstă de 48 de ani inconștient, urmare a unui posibil stop-cardiorespirator. 


Cadrele medicale au efectuat protocolul de resuscitare, dar în zadar, în final fiind declarat decesul. 
De precizat că bărbatul era cursant și era în timpul examinării practice pentru permisul auto. 
Cauzele decesului urmează să fie stabilite, în primă fază bănuindu-se producerea unui atac cerebral vascular. 


UPDATE. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, a fost deschis un dosar penal privind împrejurările în care a survenit decesul. „Astăzi, în jurul orei 09.00, polițiști din cadrul Secției 1 au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat se află inconștient, într-un autoturism, la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Ion Rațiu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că unui bărbat, de 46 de ani, în timp ce susținea examinarea practică în vederea obținerii permisului de conducere, i s-ar fi făcut rău, ulterior decedând. 
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis polițiștii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7641 secunde