GALERIE FOTO / Actrița care joacă în filmul lui Van Damme, rănită într-un accident la Constanța

663

Articole de la același autor

O tânăra din Basarabia care a jucat alături de Jean Claude Van Damme în filmul "Six Bullets" a ajuns, ieri după-amiază, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, după ce a fost implicată într-un accident rutier. 


Lia Sinchevici a fost "agent" la Serviciul Român de Comedie și a jucat în mai multe filme, alături de actori celebri. Ieri, tânăra se afla la mare împreună cu iubitul ei și un alt prieten. Cei trei se deplasau pe strada Bărăganului cu un autoturism marca Mitsubishi Lancer, dinspre strada Oborului. În momentul în care au ajuns la intersecția cu strada Theodor Burada, șoferul, de 30 de ani, nu a oprit la Stop și a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar dinspre bulevardul I.C. Brătianu către strada I.L. Caragiale. În urma impactului, auto-turismul Mitsubishi Lancer a fost proiectat în alte două autoturisme parcate. Lia Sinchevici, pasageră în Lancer, a fost rănită. Martorii au sunat la 112, iar la locul indicat au ajuns agenții de la Rutieră și cadrele medicale. 


Actrița a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru investigații suplimentare. Șoferii au fost testați cu aparatul Drager, iar polițiștii au stabilit că niciunul dintre ei nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.1475 secunde