Fregata Regina Maria și-a încheiat misiunea NATO

634
4

Articole de la același autor

Lacrimi de bucurie și aplauze - așa a fost primită, ieri, în dana militară, fregata Regina Maria. Nava a participat la operațiunea

"Active Endeavour", sub comanda NATO, în Marea Mediterană.

Ieri, în Portul Militar Constanța a fost prilej de bucurie: Fregata Regina Maria s-a întors acasă. După 38 de zile de misiuni periculoase și dor de familie, militarii au revenit cu picioarele pe uscat. Fregata a ajuns în port cu precizie, la ora 11. La ceremonie a participat, pe lângă alte oficialități, ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa.

"Ați purtat simbolul cel mai de preț al unei țări și ne-ați dat încă un prilej să fim mândri de dumneavoastră și de felul în care îndepliniți atribuțiile de marinari militari. Sunteți la a patra misiune pe mare cu fregata Regina Maria și ne-ați demonstrat că orice obstacol poate fi îndepărtat printr-o bună pregătire. Prin rezultatele excepționale obținute pe timpul acestei misiuni de luptă, Forțele Navale Române au completat, în mod strălucit, performanțele demonstrate de Forțele Aeriene Ro-mâne. România are, astăzi, o voce mai puternică și o poziție mai importantă și, datorită dumneavoastră, militarilor care v-ați asumat aceste misiuni, acest lucru a fost posibil. Active Endeavour este una dintre cele mai lungi misiuni executate de NATO în istoria sa, fiind activată la scurt timp după atacurile teroriste din SUA de pe 11 septembrie 2001. Ați îndeplinit nenumărate misiuni, ați atins obiective pe care le-ați avut în această perioadă. Ați parcurs aproape 6.000 de mile marine. Vă felicit pentru ceea ce faceți atunci când reprezentați România, când reprezentați armata României. Sunteți profesioniști desăvârșiți", a fost mesajul transmis de Mircea Dușa marinarilor militari.

"I-am desenat lui tati pentru că mi-a fost dor"

Momentul coborârii militarilor de pe navă a fost unul extrem de emoționant. Doar râsete sau plânsete, de bucurie bineînțeles, se auzeau atunci când marinarii au pus piciorul pe uscat. Copiii marinarilor militari așteptau cu brațele deschise să-și revadă părinții plecați pe mare.

"I-am desenat lui tati pentru că m-am gândit la el și mi-a fost foarte dor", sunt cuvintele emoționante ale Marei, o fetiță care își aștepta cu drag tatăl.

"La început a fost mai dificil, pentru că nu înțelegea de ce a plecat tata. De regulă, copiii percep plecarea ca pe o despărțire, ca pe o fugă a tatălui de acasă, dar datorită comunicării dese pe care am avut-o cu el prin telefon a înțeles că așa este serviciul și că tati pleacă pentru a aduce bani acasă", spune Roxana Alexan-dru, soția căpitanului comandor Alexandru și mama Marei.

224 de marinari, șapte femei

Fregata Regina Maria a îndeplinit toate misiunile ordonate de Comandamentul Operației Active Endeavour, a parcurs peste 5.700 de mile marine, în mai mult de 600 de ore de marș. Echipajul navei a monitorizat aproximativ 200 de nave comerciale din zonă, intero-gând peste 80 dintre acestea, cu sprijinul piloților marinari care au efectuat peste 30 ore de zbor pe parcursul misiunilor de suprave-ghere aeriană. La bordul fregatei s-au aflat 224 de marinari, dintre care șapte femei.

"Misiunea s-a desfășurat în condiții foarte bune. Ne-am îndeplinit toate obiectivele, toți oamenii au fost în siguranță. Misiunea a constat în patrularea liniilor de comunicație maritimă, în monitorizarea traficului comercial pentru depistarea unor eventuale activități ilegale pe mare. În afară de momentele de patrulare, au fost și momente de relaxare, momente frumoase, am făcut botezul marinăresc pentru cei care au fost prima dată în această misiune. Am organizat un grătar aici și am socializat. Zilele de naștere le-am sărbătorit la sfârșitul misiunii, am făcut un tort. De Sfântul Dumitru am avut învoire în oraș", explică comandantul fregatei Regina Maria, comandor Bogdan Vochițu. 

Comentează știrea

noni
5 noiembrie 2013
jale

Ba da urati mai sunt militaurii astia. N-am nimic cu ei, f bine ca ne apara, dar au niste fetze..pffu. Au adus si ei ceva suveniruri de la duty-free de la ISTAMBUL ? Cum faceau acum 15 ani colegii lor mai in varsta ...!! Popa (Comandorul Popa) STIEE !

money
5 noiembrie 2013
hau

" 224 de marinari, șapte femei " - nu prea am ce sa mai adaug; decat : BAAA EJ NEBUN ! Deci aia 224 erau marinari (din astia toti erau barbati sau in afara de cele 7 femei mai erau si femei marinar ??), booon pai si alea 7 FEMEI erau, ce ? Servante ? Femei de servici ? Sau erau si ele acolo..asa pe croaziera gen.

money
5 noiembrie 2013
bau

" 224 de marinari, șapte femei " - nu prea am ce sa mai adaug; decat : BAAA EJ NEBUN ! Deci aia 224 erau marinari (din astia toti erau barbati sau in afara de cele 7 femei mai erau si femei marinar ??), booon pai si alea 7 FEMEI erau, ce ? Servante ? Femei de servici ? Sau erau si ele acolo..asa pe croaziera gen.

noni
5 noiembrie 2013
te salut clona !

E bine ca ati inteles cum ma cheama, e rau insa ca nu face-ti cunoscut ID-ul vostru, ca sa va stie si pe voi lumea, al meu am vazut ca e f cunoscut...nu ma deranjeaza atata timp cat nu jigniti pe nimeni de pe ID-ul meu...

Răspuns la: jale
Adăugat de : noni, 5 noiembrie 2013
Ba da urati mai sunt militaurii astia. N-am nimic cu ei, f bine ca ne apara, dar au niste fetze..pffu. Au adus si ei ceva suveniruri de la...

Articole pe aceeași temă

Joi, 17 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : Delegație NATO la Constanța
Miercuri, 16 Octombrie 2013
Stire din Eveniment : Delegație NATO la Constanța
Pagina a fost generata in 2.3962 secunde