Fragmente ale unei posibile corabii, descoperite în nisip, în largul Mării Negre. DNA a demarat o anchetă

455
Fragmente ale unei posibile corabii, descoperite în nisip, în largul Mării Negre. DNA a demarat o anchetă - fragmente-1614690370.jpg

Articole de la același autor

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, în urmă cu puţin timp, că este declanşată o anchetă privitoare la modul cum a fost aprobată exploatarea unui perimetru din situl arheologic subacvatic al litoralului românesc. Totuşi, această anchetă nu afectează lucrările de extindere a plajelor, susţin reprezentanţii DNA.
„Proiectul în valoare de 750 milioane de euro de extindere a plajelor de pe litoralul Mării Negre nu este blocat de vreo anchetă a procurorilor DNA și nici nu există/a existat vreo intenție în acest sens. Această informație a apărut în contextul înregistrării, la Serviciul teritorial Constanța, a unei anchete penale in rem (față de suspiciunea comiterii unor fapte de natura penală) în care se verifică legalitatea modului în care autoritățile competente au aprobat pentru exploatare un perimetru aflat în situl arheologic subacvatic „Platforma continentală a litoralului românesc al Mării Negre (județul Constanța), perimetru despre care existau indicii că ar conține vestigii arheologice”. Este adevărat că în cadrul anchetei penale s-a solicitat Căpităniei Zonale Constanța să interzică accesul navelor şi/sau exploatarea fundului Mării Negre pe un perimetru restrâns, strict delimitat (din totalul de 4,33 km2 reprezentând perimetrul destinat extragerii nisipului numai o suprafață de aproximativ 1,9 km2 a fost supusă interdicției), însă activitatea de extragere a nisipului destinat lărgirii plajelor a continuat fără constrângeri în imediata vecinătate a zonei restricționate (situată la aprox. 7-8 km de malul mării), respectiv în restul perimetrului”, se arată în comunicatul transmis de DNA.
Astfel, în zilele de 24 și 26 februarie 2021, la solicitarea procurorilor, specialiștii din cadrul Centrului de Scafandri Constanța, ai Poliției de Frontieră - Garda de Coastă - Grup Nave Constanța, precum și un arheolog scafandru au cercetat perimetrul și au identificat, cu ocazia scufundărilor, câteva fragmente lemnoase cu potențial arheologic situate în apropierea zonei în care se realizaseră extrageri de nisip. Fragmentele urmează a fi expertizate pentru a se stabili eventuala lor valoare istorică.
„Ca urmare, la data de 1 martie 2021, s-a solicitat Direcției Județene pentru Cultură Constanța luarea măsurilor prevăzute de lege pentru stabilirea zonei de protecție și conservarea in situ a zonei în care au fost identificate fragmentele cu potențial arheologic. Având în vedere stadiul anchetei, alte detalii nu pot fi oferite în acest moment. Vom reveni cu detalii în momentul în care situația judiciară va permite acest lucru”, mai transmit reprezentanţii DNA.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7538 secunde