Fostul șef al "mascaților" îi antrenează pe polițiștii locali. "Nu poți să ai 150 de kilograme și apoi să aperi cetățeanul"

13112
40
Activitatea și imaginea polițiștilor locali se va schimba în curând, este convins Emanoil Moraru, fostul șef al trupelor DIAS Constanța. Angajat în Primăria Constanța, pe postul de consilier pe probleme de ordine și siguranță publică, acesta își dorește să aducă o serie de schimbări, menite să "schimbe aerul" în Poliția Locală Constanța. 


Emanoil Moraru, singurul negociator din județul Constanța recunoscut inter-național, sub pregătirea FBI, va face o primă evaluare a agenților pe care-i pregătește, în luna iulie. După această evaluare, vor urma teste fizice și pro-fesionale, în urma cărora s-ar putea tria din polițiștii locali.


"Deocamdată, s-a început pregătirea și vom fi foarte atenți cu acest aspect. După trei luni, se va face o primă evaluare, de bun-simț. După această evaluare, se va accentua pregătirea cu cei aflați la limită. Vor fi testări fizice și profesionale. Testele se vor da pe bune, nu va mai ține. Cine nu ia testele și nu se încadrează în barem, ne despărțim cu zâmbetul pe buze. Nu poți să iei pe cineva în poliție, să se culce pe o ureche, să se facă de 150 de kilograme și apoi să apere cetățeanul", a declarat pentru "Cuget Liber", Emanoil Moraru, consilierul pe probleme de ordine și sigu-ranță publică din cadrul Poliției Locale Constanța. 


Își fac datoria la fel ca polițiștii naționali
Modul în care sunt percepuți polițiștii locali este o altă abordare la care vrea să lucreze Emanoil Moraru. În continuare, agenții nu se bucură de o popularitate prea mare, fiind denumiți adesea gardieni publici. "Eu trebuie să reușesc să împrietenesc Poliția Locală cu comunitatea. Oamenii aceștia chiar vor să facă ceva, dar trebuie să explicăm cetățe-nilor că și ei își fac datoria la fel ca cei din Poliția Națională. Dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să le dai încredere. Pregătindu-i profesional, cu tactici moderne, preluate din alte țări și adaptate în contextul nostru, putem face ceva bun. Așa am procedat și cu băieții mei, de aceea am avut cea mai bună echipă din țară, din toate punctele de vedere", a mai adăugat Emanoil Moraru. 


"Ne învață cum să ne apărăm"
Polițiștii locali văd cu ochi buni pre-gătirea cu fostul șef al "mascaților" din Constanța, precizând că au învățat deja câteva tehnici pe care le pot aplica în situațiile ce se ivesc în activitatea desfășurată. "Învățăm unele practici pe care dumnealui le-a folosit și au dat randament, întrucât ca polițist, te confrunți cu diferite situații în care trebuie să știi cum să intervii. Deși suntem în domeniul rutier, trebuie să știi cum să te aperi, cum să încătușezi sau cum să aperi o persoană", a declarat agentul Gheorghe Butucea, Serviciul Rutier din cadrul Poliției Locale Constanța.


Comentează știrea

40 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 
Pregătit de FBI
12 aprilie 2016
Despre

Vă mai amintiți de pozele cu el dezbrăcat? Prea tare...

Bunicu
12 aprilie 2016
Mascatu

Trebuie sa recunoastem ca este unul dintre cei mai buni tacticieni SWAT. Am fost pregatit de acest om iar plutonierul care i-a vandut pozele la can-can este arestat pentru furt si dat afara din politie. Stie tot DIAS-ul de Nicusor Bata.

Jandarm
12 aprilie 2016
de Moraru

Bai Bunicule si noi jandarmii suntem mandri de col.Moraru. Si-a vazut mereu lungul nasului si a fost un tip popular. Stim si noi de Bocanila si Nicu Bata care i-au vandut pozele. Oricum baietii astia doi aveau dosare penale de infractori si nu de politisti de DIAS. Dar Bata comenteaza toate articolele ca este supermeserias la facut conturi si furat identitati. Nea MORARU, stai linistit si tine-o tot asa ca ai facut treaba buna in Constanta. E mai usor sa judeci oamenii si sa nu gasesti solutii.

Viorica
12 aprilie 2016
DIAS

Toti Constantenii stiu ca Moraru a fost foarte bun pe ceea ce a facut cu DIAS-ul. Baietii de la DIAS sunt cei mai buni si acum. Multi il regreta dar sunt si vreo 2-3 care sunt bodyguarzi pe la Fratelli sau la alte cluburi care il injura ptr ca nu-i lasa la badigardeala. Felicitari DIAS Constanta. Sunteti tari.

Cornel
12 aprilie 2016
tot dias

Viorica, stau si citesc si cred ca tu esti cu vreunul de la DIAS. Moraru a fost cel mai bun din Constanta si nu din tara. Sau poate a facut ceva bun pentru constanteni. Omul e pensionar acum si trebuie sa-l respectam. Ce face el acolo cu politia locala e foarte bine. Nu stiu cat o sa reuseasca. De aia doi tradatori de la DIAS am auzit si eu, dar baietii de acolo sunt foarte tari. Pe bune frate ... Sa nu vina astia sa te ia de acasa din pat, ca nu apuci sa te scoli. Bafta DIAS ! Sa fii sanatos nea Moraru.

prea destept,prea bun..pentru analfabetii din Pulitia Locala
12 aprilie 2016
Merita papagalii inculti de la Politia Locala...

Politia Locala...plina de țărani inculti,fosti gardieni publici intrați în structura doar ca au avut liceul terminat! De un marlanism și o prostie fără margini acești dobitoci,comit infracțiuni zi de zi,sub comanda Bratu&Pripis....Sper sa se înceapă cu trierea cretinilor de către domnul Moraru,un om jos pălăria..

Alex
12 aprilie 2016
pentru Jandarm

Da frate, Moraru mi-a fost sef. Ar trebui clonat pentru ca este f f f bun. Ne-a invatat tactica adevarata si Constanta il iubeste. Astia care comenteaza aiurea sunt niste lasi care se ascund in cires si habar nu au ce inseamna un profesionist. In afara de comentarii de la infractori, lumea il iubeste. Am aflat ca nu are cont de Facebook si atat de nenorociti sunt unii ca i-au facut cont de Facebook. Asta este. A demonstrat ca este foarte bun omul si la olimpiade tactice DIAS-ul a luat mereu in primii 3 din Romania. Sau primii 5, nu sunt foarte sigur.

Bocanila
12 aprilie 2016
DIAS

Eu am fost cel mai bun si eu l-am invatat meserie pe Moraru. Era varza.....

Valjean
12 aprilie 2016
pt Bocanila

Bocanila, nu cumva tu l-ai mintit pe Moraru si ai venit de la SIAS de la Buc cu un dosar penal la neresp reg armelor si munitiilor ? Mai bine taci ca te-a primit Moraru de doua ori la Constanta, infractoru-le ! Te-a dat afara din politie pe tine si pe Batarigosu, ala cu gura mare si care se dadea ofiter si adjunctul lui Moraru. Nu va e rusine bai infractorilor ? Moraru oricum e un tip in banca lui si nu a jignit pe nimeni.

UN OHM
12 aprilie 2016
Tzinuta

Si poate nu ar strica sa se faca si un instructaj referitor la modul cum trebuie sa arate imbracat un agent de politie, local si/sau national. Cei din Politia Nationala arata cum arata, dar cand ii vezi pe unii din cei de la locala, zici ca-s de capatat... Daca ar fi pusi langa un carabiner sau un NYPD cop, ai spune ca au gresit vestiarul si s-au imbracat cu hainele altuia... Amiralul MacRaven (cel care a coordonat Operatiunea Geronimo - uciderea lui Bin Laden ) spunea la un moment dat, ca primul lucru pe care l-a invatat la inceputul stagiului de instructie ca US Navy Seal a fost sa-si faca patul... Daca agentii politiei locale arata cum arata, nu stiu daca pot castiga respectul cetateanului. Ca o analogie, pentru ca am vazut ca Dl. Moraru pune mare accent pe tinuta, ar trebui sa-i "invete" sa-si respecte imaginea.

40 comentarii. Pagina 1 din 4. Click pe pagina dorită : 1 2 ...4 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.35 secunde