Forțele Navale, planuri mari în 2018. "Proiectul-cheie este înzestrarea cu corvete multifuncționale"

612
1
Forțele Navale, planuri mari în 2018.
Statele Majore ale Forțelor Aeriene și Navale au desfășurat, recent, ședințele de autoevaluare a activităților pe anul 2017, în prezența ministrului Apărării Naționale, Mihai Fifor, și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. Concluzia reprezentanților ambelor structuri a fost că, în cursul anului trecut, au fost îndeplinite toate obiectivele propuse, urmând ca în anul 2018 să fie turate și mai mult motoarele, dar și bugetul de cheltuieli.

Viceamiralul Alexandru Mîrșu, șeful Statului Major al Forțelor Navale a precizat că eforturile principale în anul 2017 au fost concentrate pe menținerea capacității operaționale a forțelor puse la dispoziția NATO și pe inițierea programelor de înzestrare și de modernizare a platformelor navale. De asemenea, Forțele Navale au participat la apărarea zonei de responsabilitate.

"După trei ani, am reluat participarea noastră la operațiile Alianței din Marea Mediterană, dovedind astfel că Forțele Navale Române sunt un partener de nădejde și un furnizor de securitate pentru celelalte state membre ale NATO. La fel de importantă este și participarea noastră la misiuni în compunerea grupărilor navale permanente ale NATO care au operat în Marea Neagră anul trecut", a precizat viceamiralul Alexandru Mîrșu.

Prezent la ședința de autoevaluare, Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale, a precizat că 2018 este anul demarării marilor proiecte. "Am declarat public că 2018 este anul demarării marilor proiecte de achiziții pentru forțele navale, și mențin acest angajament", a declarat ministrul Fifor la sfârșitul prezentării stării structurii Forțelor Navale. Ministrul a asigurat că echipa de conducere a MApN tratează cu maximă prioritate finalizarea procedurilor necesare demarării în cel mai scurt timp a programelor de achiziții pentru Forțele Navale.

"Proiectul-cheie este, fără îndoială, înzestrarea cu corvetele multifuncționale, pentru că așa vom debloca, prin offset-ul aferent achiziției corvetelor, și programul de modernizare a celor două fregate și, în același timp, vom crea condițiile startării achizițiilor pentru sistemul de instalații mobile de lansare de rachete antinavă – care va folosi același tip de rachete ca cele ce vor înzestra corvetele. Depinde, așadar, doar de noi să demarăm cât mai repede aceste trei programe care vor aduce, în primul rând, relevanță forțelor navale în sistemul de apărare a litoralului național, dar și în viitoarele misiuni ale Alianței Nord-Atlantice," a declarat ministrul Apărării Naționale.

De asemenea, Forțele Aeriene Române au reușit parcurgerea unor etape importante în procesul de modernizare a tehnicii de luptă, în cursul anului 2017. În acest sens, Mihai Fifor a amintit finalizarea etapei inițiale de introducere în serviciu a avionului F-16 Fighting Falcon, prin recepția ultimelor trei aeronave din cele 12 ale primului lot de aparate multirol, precum și semnarea contractului de achiziție pentru înzestrarea cu primul sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM) - PATRIOT.

Comentează știrea

eugen
27 ianuarie 2018
strategia navala

strategia noastra militaro-navala trebuie bazata pe o flota mixta fluvio-maritima menita apararii coastei maritime si a fluviului DUNAREA si nici de cum pentru sustinerea unor actiunii militare la distanta MAREA NEAGRA este o mare mica si inchisa iar aceasta , cu sistemele de rachete actuale poate fii acoperita de la tarm deci nu sintem OLANDA decii fregatele si corvetele sint nave care necesita spatiu pentru siguranta ,deasemenea nu cred ca in actuala situatie geo-politica din jurul MARII NEGRE ,USA vor risca marile lor nave de razboi in MAREA NEAGRA mare mica si inchisa cu RUSIA & TURCIA care acopera 75 % din coastele acestei marii ,la ora actuala TURCIA avind una din cele mai puternice si dotate flote din MEDITERANA si facind aproape formal parte din NATO , ducind o politica a interesului national in raport cu alte state fie ele si chiar aliate. A se urmarii stategia militaro-navala a ISRAELULUI care se aseamana la litoral cu ROM numai ca este deschis la MEDITERANA

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5215 secunde