Focuri de armă pentru prinderea unor hoți, la Constanța!

630
Focuri de armă pentru prinderea unor hoți, la Constanța! - zdg1mjfkmgvlzgi4ntlkndixmtbhnza0-1569749202.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă seara, 28 septembrie, în jurul orei 20.30, o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Postului de Poliție Lumina și un polițist local, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Mihail Sadoveanu din satul Sibioara, a observat două persoane în timp ce săreau gardul care împrejmuiește un imobil de pe strada respectivă.

La vederea patrulei, cele două persoane au fugit, astfel că s-a procedat la urmărirea acestora, atât cu autospeciala de poliție, cât și pedestru. Pentru că cei doi nu s-au conformat la semnalele agenților, polițistul local a tras un foc de avertisment în plan vertical cu un pistol cu muniție neletală. În urma incidentului nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

Persoanele în cauză au continuat să fugă, una dintre acestea intrând în curtea unui alt imobil, moment în care a fost imobilizată, încătușată și condusă la sediul postului de poliție pentru legitimare și stabilirea situației de fapt. Precizăm faptul că procedura de încătușare s-a realizat în conformitate cu prevederile legale.

Polițiștii au identificat persoana ca fiind un tânăr, de 17 ani, din Sibioara. Acesta a declarat, în prezența tatălui, faptul că s-a speriat de prezența polițiștilor întrucât nu avea documente de identitate asupra sa.

Cercetările continuă de către polițiștii Postului de Poliție Lumina în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.623 secunde