FOCAR DE INFECȚIE PE VALEA PORTULUI! Poliția a "curățat" zona de nomazi!

Duminică, 07 Iunie 2020
407


Polițiștii locali și cei din cadrul Secțiilor 3, 4 și 5 au descins, ieri, la primele ore ale dimineții pe Valea Portului - zona Poarta 5 și prelungirea Traian, pentru depistarea celor care și-au improvizat adăposturi. În cadrul acțiunii au fost depistate 21 de persoane: 10 adulți și 11 minori, aceștia fiind conduși la Secția 5 Poliție Constanța. În urma legitimării s-a stabilit ca din totalul de 21 de persoane, una are domiciliul în localitatea Băneasa, 2 în localitatea Adamclisi și 18 în Cobadin.


"Urmează efectuarea anchetelor sociale de către inspectori ai DGAS Constanța și ai DGASPC Constanța, sancționarea și predarea lor către reprezentanții primăriilor unde își au domiciliul", au transmis reprezentanții Primăriei Constanța. 
De asemenea, zona a fost salubrizată.







Articole din aceeaşi secţiune

Pagina a fost generata in 0.2752 secunde