Florile și semnițele din Olanda, verificate în vămi din cauza unei suspiciuni de bacterii

2835
Florile și semnițele din Olanda, verificate în vămi din cauza unei suspiciuni de bacterii - 02-1316254276.jpg
Toate transporturile de semințe și flori din Olanda sunt verificate astăzi, în toate vămile din țară, în contextul în care există suspiciunea că acestea ar fi purtătoare a unor bacterii, iar din ele au fost prelevate probe pentru analiză. Până la primirea rezultatelor transporturile sunt blocate.

Elena Leaotă, director al Agenției Naționale Fitosanitare (ANF), a declarat că toate aceste transporturi provenind din Olanda, conținând semințe și flori sunt verificate în cadrul unui control de rutină.

Astfel, echipe ale Agenției s-au deplasat în vămile unde se află aceste transporturi, au prelevat probe, rezultatele urmând să fie aflate în două - trei zile. Probele vor fi analizate în laboratorul central al ANF. Potrivit directorului ANF, nu sunt informații privind existența unui anumit tip de organism de carantină.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ANAF, Sabina Zeereș, a spus că sunt verificate toate tipurile de transporturi și că ele vor fi indisponibilizate, relatează Mediafax.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2789 secunde