FLAGRANT! PRINS CÂND ÎNCERCA SĂ MITUIASCĂ UN POLIȚIST DIN CONSTANȚA

284
FLAGRANT! PRINS CÂND ÎNCERCA SĂ MITUIASCĂ UN POLIȚIST DIN CONSTANȚA - 20augustmitapolitist-1597911280.jpg

Articole de la același autor

La data de 15 august, în cadrul unei acțiuni organizate în stația CFR Constanța, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, agentul Nicolae Medeleanu, din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, a observat un autoturism care se afla oprit la o distanță de mai puțin de 25 de metri de trecerea de pietoni, împiedicând circulația vehiculelor. Polițistul l-a identificat pe conducătorul auto, ca fiind un bărbat de 32 de ani, din Eforie Nord, iar în urma verificărilor s-a constatat faptul că acesta nu deține asigurare obligatorie RCA valabilă, fapt pentru care i s-a pus în vedere că i se va aplica o sancțiune contravențională, de 1.000 de lei, și i se vor ridica plăcuțele cu numere de înmatriculare și certificatul de înmatriculare. 
Ulterior, un alt bărbat, prieten cu persoana sancționată, s-a prezentat la locul în cauză, arătându-i polițistului o poliță de asigurare încheiată în ziua respectivă, valabilă din data de 16 august. 


În aceeași zi, polițistul a fost contactat de cel de-al doilea bărbat, care i-a spus că ar dori să aibă o discuție personală cu acesta, cu pretextul că plăcuțele cu numere de înmatriculare să îi fie restituite, iar în schimbul acestui lucru, polițistul va primi o sumă de bani. 


Fără să stea pe gânduri, ag. Medeleanu Nicolae a anunțat Serviciul Județean Anticorupție Constanța, iar bărbatul respectiv a fost surprins în timp ce îi oferea polițistului 300 de lei, pentru a-i înapoia plăcuțele cu numere de înmatriculare, dar și certificatul de înmatriculare.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1453 secunde