Femeie strangulată, la Limanu. Concubinul e suspectat de crimă!

Duminică, 08 Septembrie 2019
402
Procurorii constănțeni desfășoară cercetări cu privire la împrejurările în care a murit o femeie de 40 de ani, din comuna Limanu. Potrivit anchetatorilor, o prietenă a victimei a sunat la numărul unic de urgență 112, vineri după-amiază, anunțând că a găsit-o moartă în casă. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că pe trupul femeii sunt urme de violență, fiind deschisă o anchetă pentru omor. Surse apropiate anchetei spun că femeia a fost strangulată, iar ulterior ar fi fost acoperită cu un cearșaf. Suspect în acest caz este concubinul victimei. 


De asemenea, polițiștii constănțeni au deschis un dosar penal și în cazul unei femei găsite moarte, vineri seară, 6 septembrie, într-un apartament de pe strada Egretei, din municipiul Constanța. Vecinii au alertat autoritățile, pentru că nu o mai văzuseră pe femeie de ceva vreme, iar la fața locului au ajuns pompierii de la ISU Dobrogea, care au spart ușa. În interior, au găsit trupul neînsuflețit al unei femei de 60 de ani. 


Pagina a fost generata in 0.2031 secunde