Viața extraterestră a stârnit dintotdeauna numeroase controverse. Unii au afirmat sus și tare că au avut parte de întâlniri ceva mai speciale, ființe din alte lumi alegând să îi viziteze. Era perioada anilor 1960-1970, când și la noi se vorbea peste tot de un atac extraterestru, de răpiri, de nave ce aterizau oriunde, dar, mai ales, de acei omuleți îmbrăcați în costume argintii ce coborau de pe nave sau direct din cer.
Era o zi de noiembrie a anului 1970. În acea zi, piloții de la unitatea de aviație din Mihail Kogălniceanu aveau zbor mixt, de zi și de noapte. Zboruri, în special, de interceptare a unor ținte aeriene la înălțimi mari, peste 10.000 metri. Comandanții și instructorii au explicat în detaliu exercițiile de interceptare cu noile avioane MIG-21 MF cu care fusese înzestrat regimentul. Comandantul unității, locotenent-colonelul Iosif Rus, împreună cu maiorul Nicolae Sascău, zis Șișcă, au executat în acea zi cercetarea meteorologică cu un avion MIG-21 dublă comandă. Au decolat și au zburat în raionul de zbor, pe înălțimi diferite, până la 10.000 metri. După ce au revenit, Șișcă a hotărât: se execută zbor de instrucție în condiții meteorologice normale, în special in-terceptări la mare înălțime.
"Catapultez…"
Printre piloții care se pregăteau de zbor era și un tânăr căpitan, Victor Bănuță, un tip de statură potrivită, nu prea înalt, slăbuț, dar respectuos, sen-sibil și de bun simț. Bănuță a alergat la avion, cu greu din cauza costumului. A urcat scara sprijinită de fuzelaj, s-a instalat în cabină și, ajutat de tehnicul de avion, s-a legat în chingile scaunului, a cuplat furtunul de oxigen și furtunul de aer pentru compensarea forței centrifuge. Apoi a luat legătura radio cu Punctul de Comandă. Tânărul căpitan a pornit motorul, a zăvorât și a ermetizat cabina avionului MIG-21 MF. După decolare, MIG-ul urca spre cer, în acea noapte senină, cu stelele deasupra și globul lunii, deasupra mării. Urca vertiginos cu viteza de 800 km/oră. Urca spre infinit. După cinci minute de zbor, a auzit în căști vocea navigatorului:
- Stânga la comandă înclinare 45 scoți pe 300.
- 125 cuplează forțajul. Mărește la 900. "Ținta" în față, dreapta la 18 km.
- Sunt 125 cuplat. Văd "Ținta" la 14 km. Aprobă intrarea la atac.
În această fază a interceptării, șeful Punctului de Comandă și navigatorul de la IOC, care așteptau ca pilotul să le confirme intrarea la interceptare, au auzit în căști și difuzoarele de pe masa de operații vocea pilotului interceptor: Sunt 125 M-am angajat. Catapultez. Și apoi liniște. Doar chemările în van ale navigatorilor: 125 poziția… 125 poziția…
Căpitanul Bănuță își repoziționează corpul în scaun și trage cu toată puterea. Într-o fracțiune de secundă sare în aer cupola cabinei, apoi pleacă scaunul care se desprinde pe la 2.000 metri și pilotul rămâne suspendat între cer și pământ. Prin vizorul căștii de suprasarcină nu vede decât o linie dreaptă a orizontului și mici luminițe mișcătoare pe pământ. Nici nu-și dă seama ce sunt.
"Să nu ne scape!"
În acea noapte cu lună plină, pe un câmp situat în județul Vrancea, trac-toarele arau pământul pentru culturile de toamnă-primăvară. În timp ce pilotul Bănuță venea spre pământ sub cupola parașutei, unul dintre tractoriști l-a observat și a început să claxoneze și la ceilalți. Luminile farurilor tractoarelor erau acele luminițe mișcătoare pe care le văzuse Bănuță de sus. Tractoristul care l-a văzut primul pe pilot și care claxona și la ceilalți se ridicase în picioare pe tractor și țipa din toate puterile: "Extratereștrii mă, ne atacă… pe ei!". Bănuță a dat cu picioarele de pământ, s-a ridicat în picioare și a ridicat mâinile în sus către acei oameni care veneau spre el, făcându-le semne de ajutor. Dar câteva tractoare s-au oprit, tractoriștii au coborât, fiecare având în mâini leviere sau furci, agitându-le deasupra capului, tot țipând: "E extraterestru… să nu ne scape!". Abia într-un târziu, văzându-i așa porniți și agitați, Bănuță și-a dat seama că nu e de bine deloc ce se întâmplă. Îmbrăcat în costumul de suprasarcină, cu combinezonul gri petrol pe deasupra și cu casca argintie pe cap, sub impulsul acelor ani, putea fi ușor confundat cu un extra-terestru. A încercat să fugă, dar, așa cos-tumat cum era, nu putea ajunge departe. S-a oprit în loc și când acei oameni au ajuns la câțiva pași de el, a reușit să-și scoată casca de pe cap și să strige la ei: "Oameni buni. Sunt pilot. Sunt român. Am sărit dintr-un avion supersonic!".
După mai multe ore de căutări, pilotul a fost găsit și adus cu un elicopter, a doua zi dimineața, la spitalul din Con-stanța. După ce s-a însănătoșit, a renunțat definitiv la zbor.
Nelu ENACHE - ARPIA, Filiala Constanța