Exercițiul „Poseidon 21”, la debut. Peste 700 de militari NATO se vor instrui sub comanda Forțelor Navale

Joi, 25 Februarie 2021, 00:00
246
Forțele Navale Române organizează în perioada 26 februarie - 6 martie, primul exercițiu multinațional întrunit din anul 2021, „Poseidon 21”. Exercițiul se va desfășura în Marea Neagră și va reuni peste 700 de militari români și străini, care vor utiliza 13 nave militare, nouă aparate de zbor, o autospecială de intervenție pirotehnică și un robot subacvatic telecomandat.

Exercițiul „Poseidon 21” este cuprins în Programul NATO de instruire multinațională consolidată/ întrunită (CJET – Combined Joint Enhanced Training), un concept complex, destinat instruirii forțelor Aliate, care a fost propus de România la Summit-ul NATO de la Varșovia, în anul 2016, pentru întărirea măsurilor de securitate pe flancul sud-estic european, precum și pentru a asigura prezența continuă a forțelor Aliate în regiunea Mării Negre.

Deschiderea exercițiului multinațional „Poseidon 21” este planificată pentru sâmbătă, 27 februarie, la Terminalul Pasageri din portul Constanța.

Comandamentul Flotei din Constanța conduce activitățile de instruire planificate pe mare, pe uscat și în aer, în care sunt integrate forțe și mijloace din Bulgaria, Franța, Grecia, România, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia. „Poseidon 21” are un grad de complexitate ridicat și urmărește utilizarea optimă a capabilităților NATO pentru consolidarea capacității de reacție rapidă a Alianței, în contextul schimbărilor continue ale mediului de securitate regional.

Din partea Forțelor Navale Române vor participa puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu”, nava maritimă hidrografică „Cpt. cdor Alexandru Cătuneanu”, nava rapidă de scafandri „Venus”, remorcherele de port și radă „Vârtosul” și „Voinicul”, două detașamente scafandri EOD, scafandri fluviali și scafandri salvatori, precum și un elicopter Puma Naval. România mai este reprezentată la exercițiul „Poseidon 21” de două aeronave MIG-21 Lancer și un elicopter IAR 330 MEDEVAC ale Forțelor Aeriene, un pluton de infanterie de la Brigada 9 „Mărășești”, din subordinea Forțelor Terestre, precum și o navă de patrulare și intervenție a Gărzii de Coastă, o autospecială de intervenție pirotehnică și o ambulanță din structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Militarii străini aliați vor fi prezenți cu vânătoarele de mine BGS „Tsibar” (Bulgaria) și HS „Evropi”, un robot subacvatic telecomandat (Turcia), scafandri EOD (SUA) și aeronave de luptă „Rafale” (Franța), Eurofighter „Typhoon” (Spania), iar Comandamentul Maritim Aliat al NATO a aprobat participarea la exercițiul multinațional „Poseidon 21” a Grupării Navale Permanente NATO de Luptă Împotriva Minelor SNMCMG-2 (Standing NATO Maritime Counter Measures Group), care este alcătuită din nava-comandant TCG „Sokullu Mehmet Paşa” (Turcia), dragoarele maritime „Locotenent Lupu Dinescu” (România) și BGS „Priboy” (Bulgaria) și vânătoarele de mine ESPS „Tajo” (Spania) și TCG „Ayvalik” (Turcia).



Pagina a fost generata in 0.2934 secunde