Exclusiv Auto susține tinerii de la Interact Pontus Euxinus

459

Articole de la același autor

Începutul de an 2015 aduce companiei Exclusiv Auto noi parteneri, tinerii interactieni din Constanța. Exclusiv Auto, dealer autorizat vânzări și service al mărcilor Jaguar, Land Rover, Volvo, Hyundai, Mitsubishi și Subaru din Constanța, a susținut două din proiectele desfășurate de clubul Interact Pontus Euxinus, respectiv proiectul Downtown Act Interact, menit să îmbunătățească cultura tinerilor, și proiectul Inter-acoustic Night, ce a avut ca scop strângerea de fonduri pentru susținerea studiilor împotriva poliomielitei. 


"Suntem încântați să încurajăm tinerii cu inițiativă din orașul Constanța. Credem în proiectele celor de la Interact Pontus Euxinus și în dorința lor de a se implica în problemele serioase ale comunității în care trăiesc. Ne place să vedem tineri care își doresc să facă mai mult, să se dezvolte și să crească într-un spirit de viitori lideri", a specificat Marian Florea, acționar Exclusiv Auto. 


"Cluburile Interact se organizează la nivelul comunităților locale sau în preajma unor unități de învățământ, iar membrii lor desfășoară activități în sprijinul comunității și activități de cunoaștere internațională. Pentru a putea deveni membri Interact, tinerii trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care: să aibă o participare activă la viața socială a școlii sau a comunității și să fie implicați într-o activitate culturală sau sportivă. Aceste lucruri îi recomandă atunci când doresc să intre într-un club Interact", a declarat Maria Alexandra Cezar, președinte Interact Pontus Euxinus District 2241. 


Clubul Interact este un program al Rotary Internațional, fiind al treilea ONG la nivel mondial. Interact Pontus Euxinus Constanța este un club de sine stătător, adresat per-soanelor cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, având ca scop ajuto-rarea comunității locale, întipărirea valorilor morale în rândul tinerilor și dezvoltarea viitorilor lideri. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4118 secunde