Escrocherii cu terenuri. Nu lua țeapă ca la Valu! "Sunt zeci de cazuri. Se repetă situația din 2008"

Vineri, 13 Octombrie 2017
14377
Fie că vorbim de neatenție sau de înșelăciune, zeci de persoane au ajuns să se plângă administrației locale că nu pot construi locuințe pe terenurile cumpărate. Și asta din cauză că au fost achiziționate terenuri în extravilanul localității, deși cumpărătorii doreau în intravilan. Astfel de cazuri au apărut în anul 2008, însă în acest an numărul celor care s-au "țepuit" este de ordinul zecilor.

Conducerea Primăriei Valu lui Traian trage un semnal de alarmă cu privire la lotizările ce se execută sau au fost executate în extravilan. În ciuda avertizărilor constante emise de administrația locală, în ultimii ani tot mai multe persoane se plâng că au achiziționat un lot de teren și abia, ulterior, au aflat că acesta făcea parte din extravilan și că nu se poate construi pe el.

"Atragem din nou atenția persoanelor interesate în achiziționarea unui lot de teren pentru construcția unei locuințe, să verifice cu atenție documentele puse la dispoziție de vânzător și să se asigure că ceea ce cumpără este ceea ce au vizionat efectiv în teren. De asemenea, cetățenii au posibilitatea solicitării unui certificat de urbanism de informare de la sediul primăriei", precizează Florin Mitroi, primarul comunei constănțene Valu lui Traian.

Documentul solicitat poate certifica, în mod oficial, regimul terenului pe care cetățenii îl doresc să îl cumpere și poate fi solicitat de orice persoană interesată, fiindu-i necesar doar un extras de carte funciară luat de la promitentul vânzător. Astfel, se pot evita neînțelegeri sau chiar înșelăciuni extrem de costisitoare pentru cumpărător.

"Avem 80-90 de cazuri cu aproximare, dar cu siguranță, cazurile neidentificate sunt mai multe. Notarii nu au atribuții pentru a oferi consultanță în aceste spețe. Chiar dacă văd în acte și își pun niște întrebări, nu au competențe să corecteze. Noi am făcut aceste adrese către OCPI și Camera Notarilor Constanța, în anul 2008, când au apărut primele cazuri, tocmai pentru a trage și ei un semnal de alarmă", a mai adăugat Florin Mitroi.

Certificatul de urbanism poate ajuta cumpărătorii și într-un alt aspect extrem de important, în momentul achiziționării unui imobil cu acces dintr-o alee și nu dintr-o stradă principală. Este bine de reținut că primăria nu face investiții în rețele utilitare-infrastructură pe aleile private. Dezvoltatorii privați care au lotizat terenuri cu acces dintr-o alee au obligația asigurării utilităților, abia, ulterior, având dreptul să solicite autorizații de construcție.

"Și aceasta este o capcană în care cad, deseori, persoanele ce achiziționează imobile în comună. În aceeași situație se află și zonele în care vânzătorii prezintă cumpărătorilor un Plan Urbanistic Zonal aprobat, dar «uită» să le spună și în ce condiții vor putea construi. În concluzie, insistăm ca cei care cumpără proprietăți la limită cu intravilanul sau în zone unde se observă că nu au alte case în jur, să vină la sediu pentru a se informa înainte de semnarea contractului de vânzare - cumpărare. În caz contrar, orice plângere ulterioară este tardivă", a conchis edilul. 

Pagina a fost generata in 0.2048 secunde