Elevii din Constanța, învățați cum să se ferească de problemele cu legea

Luni, 15 Octombrie 2018
135
Pentru un tânăr, este foarte important să învețe reguli de bază care să-l ajute să știe că faptele sale nu contravin legii. În acest context, polițiștii din Constanța au stat de vorbă cu elevii, pentru a le explica noțiuni importante pentru siguranța lor.

Concret, la data de 15 octombrie, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenirea Criminalității au desfășurat activități specifice în cadrul Programului de prevenire a "Delincvenței juvenile și victimizării minorilor", ocazie cu care s-au deplasat la Liceul "Emil Palade" din Constanța, unde au inițiat o discuție interactivă cu elevii claselor a XI-a și a XII-a, legată de răspunderea penală a minorilor.

Pornind de la ideea că pregătirea juridică are o importanță deosebită în rândul adolescenților, lucrătorii de poliție au prezentat elevilor noțiuni juridice de bază pe care fiecare tânăr trebuie să le cunoască, astfel încât actele, faptele și dezideratele acestuia să nu contravină cu legea penală.

Pe lângă tema principală, polițiștii au dezbătut împreună cu elevii aspecte legate de prevenirea manifestărilor violente în rândul adolescenților, conștientizarea fenomenului de bullying și metode de protecție împotriva lui, precum și aspecte legate de traficul de persoane.

Echipa a fost completată cu specialiști din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane Constanța.

Activitățile se subscriu Campaniei de prevenire a violenței "Refuz să devin o victimă" și Proiectului educațional "Ia atitudine, împotriva pentru siguranța ta".

Pagina a fost generata in 0.2142 secunde