Elevii din Constanța, față în față cu polițiștii. Ce îi învață oamenii legii

140
1
Elevii din Constanța, față în față cu polițiștii. Ce îi învață oamenii legii - img20170526wa0002-1496051929.jpg

Articole recomandate

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului – 1 Iunie, în această săptămână polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și cei ai Poliției Locale Constanța desfășoară activități informativ-educative dedicate preșcolarilor și școlarilor din municipiul Constanța.


Astfel, azi, elevii clasei a II-a de la Școala Gimnazială nr. 29 ,,Mihai Viteazu" din Constanța au vizitat sediul IPJ Constanța, unde polițiștii din cadrul Serviciilor Criminalistică și Acțiuni Speciale le-au prezentat tehnica din dotare, modul de amprentare a unei persoane, precum și exerciții demonstrative.


Totodată, polițiștii constănțeni, alături de polițiști locali, au desfășurat activități informative-preventive pe teme de educație rutieră la Școala Gimnazială nr. 24 din Constanța. 


Activitățile desfășurate fac parte din Programul național de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor – prioritate națională și locală și Programul ,,Școala Altfel".



Comentează știrea

Dragnea
30 mai 2017
HA HA HA HA HA HA HA

Copii trebuiesc învățați că legile sunt făcute să fie încălcate și să nu te supui niciodată sistemului .

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9609 secunde