Elevă zdrobită de poarta de pe terenul de sport al școlii

387
Elevă zdrobită de poarta de pe terenul de sport al școlii - 112-1571933176.jpg

Articole recomandate

Tragedie fără margini într-un sat din Bihor. O fetiță de numai șapte ani a murit strivită de o poartă de fotbal metalică, amplasată în curtea școlii.


Totul s-a petrecut în afara orelor de curs. Copila făcea dansuri populare în clădirea căminului cultural, aflată în vecinătate, și luase o pauză, împreună cu ceilalți copii. În joacă, unii dintre ei s-ar fi agățat de bară de sus a porții care, pentru că nu era fixată în pământ, s-a răsturnat și a prins-o pe fetiță dedesubt.


Tragedia s-a petrecut miercuri seara, puțin înainte de ora șapte. Fetița era la primul ei antrenament de dansuri polulare și tocmai primise o pauză.


Familia fetiței a fost imediat anunțată de tragedie, însă pentru copila nu s-a mai putut face nimic, în ciuda intervenției prelungite a medicilor. Porțile metalice au fost donate de primărie școlii din Crincești.




Deocamdată anchetă este abia la început și se desfășoară ÎN REM, adică este cercetată fapta în sine, nu o anume persoană.


Dosarul se anunță fiind unul complicat, pentru că niciuna dintre părțile implicate nu își asumă răspunderea pentru cele întâmplate.


Porțile respective erau în curtea școlii din mai anul trecut, însă până acum nu au fost fixate în pământ.


Primăria spune că instituția doar le-a donat școlii. De cealaltă parte, reprezentanții liceului susțin că s-ar fi așteptat că primăria să le și asigure în pământ.


Cert este că a trecut un an și jumătate de atunci și nimeni nu a făcut nimic, până la această tragedie.


Cei de la școală au mai spus că, de obicei, porțile rămâneau culcate la nivelul solului, tocmai să nu rănească pe cineva și probabil, tineri din sat au intrat in curte și le-au ridicat. Și acest fapt este însă dificil de demonstrat.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8672 secunde