Elena Udrea, primul succes în instanță în demersul de a scăpa de condamnarea în dosarul Gala Bute
Articole recomandate
Marile rețele comerciale din România se alătură campaniei „Fii curat la volan!”. Primele locații vizate, în capitală și pe litoral
25 Aprilie 2024
Fetiţă de nici doi ani, ucisă de biluţe magnetice. Ce spun reprezentanţii ANPC despre siguranţa jucăriilor
25 Aprilie 2024
Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în dosarul Mineriadei
25 Aprilie 2024
250 de polițiști așteptați la protestul din fața IPJ Constanța
25 Aprilie 2024
Judecătorii de la Curtea Supremă au admis, în principiu, recursul în casație formulat de fostul ministru al Turismului Elena Udrea în dosarul "Gala Bute", în care avea o condamnare de 6 ani închisoare. Este vorba despre o cerere formulată de Elena Udrea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a unui articol din Codul de procedură penală, potrivit România TV. Decizia finală se va da, însă, în noiembrie.
Elena Udrea trebuie să vină în fața judecătorilor pe 12 noiembrie, atunci se va judeca recursul în casație, la un complet de 5 judecători. Fostul ministru cere, în acest mod, anularea condamnării de 6 ani din dosarul Gala Bute. Judecătorii au admis, tot la cererea Elenei Udrea, și sesizarea Curții Constituționale.
"Admite, în parte, cererea formulată de recurenta inculpată Udrea Elena Gabriela și sesizează Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală și art. 102 pct. 267 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale. Definitivă", se arată în decizia instanței.
În prezent, Codul de Procedură Penală limitează cazurile în care instanța de recurs în casație se poate pronunța pe nelegalitatea unei hotărâri definitive.
Art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală prevede: "Hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri: 1. în cursul judecății nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (...); 7. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; 8. în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal; (...) 11. nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; 12. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".
Avocatul Elenei Udrea consideră că, în acest caz, legea limitează posibilitatea clientei sale de a se apăra.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Miercuri, 16 Octombrie 2019
Miercuri, 16 Octombrie 2019
Miercuri, 16 Octombrie 2019
Miercuri, 16 Octombrie 2019
Miercuri, 16 Octombrie 2019
Miercuri, 16 Octombrie 2019
Miercuri, 16 Octombrie 2019
Miercuri, 16 Octombrie 2019
Miercuri, 16 Octombrie 2019
Miercuri, 16 Octombrie 2019
Miercuri, 16 Octombrie 2019
Miercuri, 16 Octombrie 2019