"Dragă Sandu, te felicit pentru cariera ta impecabilă". MESAJUL ministrului Apărării Naționale către viceamiralul Alexandru Mîrșu

216

Articole de la același autor

Viceamiralul Alexandru Mîrșu a trecut astăzi în rezervă, ocazie cu care a fost organizată o festivitate de predare a ștafetei șefiei Forțelor Navale. Prezent la eveniment a fost și Nicolae Ionel Ciucă, ministrul Apărării Naționale, care i-a transmis viceamiralului un mesaj emoționat și apreciativ. 


"Am participat astazi la ceremonia de schimbare a comenzii Forțelor Navale Române, viceamiralul Alexandru Mîrșu a predat comanda contraamiralului Mihai Panait!


Mult succes în noua funcție contraamiralului Mihai Panait!
Este foarte greu să surprinzi în câteva cuvinte esența, importanța și greutatea unei cariere atât de frumoasă și plină de realizări, cum este cea a domnului viceamiral. Fiecare dintre cei care suntem prezenți aici l-am cunoscut din propria perspectivă, de aceea vreau să punctez doar câteva gânduri despre felul în care l-am perceput eu pe colegul, prietenul și camaradul Alexandru Mîrșu.


Am fost impresionat, în primul rând, de moștenirea, de tradița militară cu care Sandu Mârșu a fost binecuvântat. El a continuat cu cinsete și onoare o generație de marinari militari, o familie dedicată Forțelor Navale Române. Bunicul său, Panait Mîrșu, a fost ambarcat pe distrugătoarele "Mărășești" și "Regina Maria" și a luat la parte la bătălia navală din zona Tuzla, din anul 1941, împotriva a două nave militare sovietice, "Moskva" și "Harkov". Tatăl său, Costică Mîrșu, a fost ofițer de marină, în perioada 1953-1986, și a îndeplinit numeroase funcții de execuție și de comandă în Marina Militară. Înțelegem, deci, că Sandu nu putea să-și aleagă o altă profesie decât pe cea în slujba țării și nu exista o altă chemare pentru el decât cea a mării.


Suntem colegi militari din aceeași generație. Chiar dacă este între noi o diferență de vârstă de cinci ani, ne cunoaștem de o viață și întotdeauna am găsit la Sandu un sfat, o vorbă înțeleaptă, un umăr de sprijin în momente complicate, indiferent care au fost pozițiile și funcțiile noastre.


Ne-am intersectat, periodic, pe parcursul carierelor noastre militare, la comanda diferitelor structuri, și am clădit, dincolo de relațiile formale, de serviciu, o prietenie solidă. Ne-am suprapus, pentru aproape un an, la comanda categoriei de forțe care ne-a format – Sandu, evident, la Forțele Navale și eu la Forțele Terestre, funcții din care ne-am susținut și ajutat reciproc.
Pozițiile ferme și echilibrate exprimate de domnul viceamiral la masa deciziilor pe care le-am luat din calitatea de șef al Statului Major al Apărării și, în prezent, de ministru, m-au ajutat și ne-au ajutat să înțelegem și alte dimensiuni ale problemelor analizate și să ajungem, astfel, la cele mai corecte și bune soluții.


Perioada de aproape șapte ani în care domnul viceamiral Mîrșu a condus Forțele Navale Române reprezintă și intervalul de timp în care am cunoscut rapide și semnificative schimbări în mediul de securitate din regiunea Mării Negre.
Cu echilibru și tenacitate, cu pricepere și viziune, viceamiralul Mîrșu a impulsionat activitatea Forțelor Navale ale României, care, prin natura și complexitatea exercițiilor și misiunilor executate pe Marea Neagră și în Mediterana, au contribuit din plin la consolidarea statutului țării ca furnizor de securitate și pilon de stabilitate în Alianța Nord-Atlantică.


Ca o încununare a acestor eforturi, în perioada în care s-a aflat la conducerea Forțelor Navale Române au fost înregistrate și două premiere pentru Marina Militară Română: dislocarea infanteriștilor marini în Teatrul de Operații din Afganistan (2019) și asumarea comenzii unei grupări navale permanente a NATO, pe flancul maritim sudic al Alianței (2020).


În plan intern, Forțele Navale Române și-au adaptat structura organizatorică în funcție de cerințele operaționale derivate din misiunea de bază a Armatei României și au realizat fundamentarea mai multor programe majore de modernizare a capabilităților de luptă și de înzestrare cu echipamente noi.


Este evident că ne-am fi dorit să putem face mult mai multe în această dimensiune, însă contextul a fost cel pe care îl știm cu toții și, cu siguranță, multe dintre firele albe de la tâmplele amiralului (și, mărturisesc că și ale mele) sunt cauzate de grijile și frustrările trăite în urma derulării acestor programe de înzestrare. Eforturile depuse de echipa viceamiralului Mîrșu au fost duse dincolo de limite, și, cu siguranță, dacă ar fi fost doar după felul în în care au gândit aceste programe majore, am fi avut astăzi realizări mult mai mari. Știu cu precizie cu câtă rigoare au fost întocmite aceste planuri și vă asigur că este doar o chestiune de timp, nu foarte mult, până când vom putea avea rezultatele mult-așteptate.


Închei cu o altă realizare de care viceamiralul poate fi mândru. Pe mandatul său, învățământul militar de marină românesc și-a recâștigat liceul, desființat după 1990.


Este o investiție majoră în viitorul acestei categorii de forțe, care și-a reluat astfel tradiția pregătirii cadrelor sale încă de la vârsta marilor decizii, cea a adolescenței, asigurându-și, astfel, o bază de selecție solidă pentru viitoare sale cadre.


V-am vorbit până acum despre camaradul și colegul Alexandru Mîrșu. Am lăsat pentru final, dar nu pentru cele din urmă, cuvintele despre prietenul meu.


Dragă Sandu, te felicit pentru cariera ta impecabilă, pentru felul în care ți-ai demonstrat valoarea și profesionalismul. Știu că toate acestea au fost obținute cu multă muncă dar și cu sprijinul frumoasei tale familii. Vreau să mulțumesc soției tale, Dorina-Mihaela, și Oanei, fiica ta, pentru înțelegerea și sprijinul pe care ți le-au acordat cu atâta generozitate. Știu cât de greu ți-a fost să te împarți între datorie și familie, mai ales că aproape niciodată familia nu putea primi prima poziție, dar știu cât de importante au fost pentru tine liniștea și dragostea familiei tale.


Astăzi nu asistăm la un final, deși cariera militară se sfârșește aici, ci la un nou început, pe care îl meriți cu prisosință", este mesajul transmis de ministru. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 3.0293 secunde