Dosar penal după ce o femeie a cerut traducerea legalizarea unei diplome și adeverințe de la Colegiul Medicilor, care par false

169
Dosar penal după ce o femeie a cerut traducerea legalizarea unei diplome și adeverințe de la Colegiul Medicilor, care par false - diplomafalsagalatiancheta-1550134130.jpg

Articole recomandate

Polițiștii și procurorii din Galați fac cercetări într-un dosar penal deschis in rem pentru fals în înscrisuri oficiale după ce au fost sesizați de angajații unui birou de traduceri că o femeie încearcă să traducă și să legalizeze o diplomă de licență și o adeverință de la Colegiul Medicilor, care ar fi false.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Galați, comisarul șef Gabriela Costin, cercetările au început după ce angajații unui birou de traduceri autorizate au sesizat polițiștii că o femeie de 33 de ani din Galați le-a solicitat traducerea mai multor documente, între care o adeverință de la Colegiul Medicilor și o diplomă de licență care figura ca eliberată de Facultatea de Medicină și Farmacie a unei universități din București. Pentru că actele păreau false, angajații biroului au anunțat Poliția, informează news.ro.

"Sesizarea a fost făcută în septembrie anul trecut, de reprezentantul unui birou de traduceri legalizate din Galați, birou la care s-ar fi prezentat o femeie de 33 de ani din localitate care ar fi solicitat traducerea și legalizarea mai multor documente, între care o diplomă de licență emisă de Facultatea de Medicină și Farmacie a unei universități din București și adeverință eliberată de Colegiul Medicilor cu privire la calitatea sa de membru. În urma sesizării, polițiștii au întocmit dosar sub aspectul săvârșirii de fals material în înscrisuri oficiale, dosar în care a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem și în care se efectuează în continuare cercetări sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Galați, Gabriela Costin.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6122 secunde