Doliu la Constanța. A murit maica Semfora Gafton!

"M-am născut în Isaccea, la 21 august 1922, am copilărit până la 18 ani în sudul Basarabiei, la Reni, iar din 1940 am stat, doi ani, la Tulcea, cu familia. Am venit la Techirghiol la 13 februarie 1968... Sunt, iată, legată cu toate firele de această Dobroge, leagăn al creștinismului lumii. Mă duceam des la Saon, aproape de Niculițel, de asemenea la «Cocoș», prima mănăstire pe care am cunoscut-o. Am privit viața așa cum a fost ea. Nu am cerut mai mult. Poate mi-ar fi plăcut să pictez, apoi - după ce-am terminat teologia, am visat să studiez filologia, să pot traduce din Sfinții Părinți. Nu a mai fost timp...

În 1958 a apărut Decretul 410 privind epurarea din mănăstiri a elementelor tinere. Anii din viața civilă au fost foarte grei.

Când, în 1967, patriarhul lustinian m-a reprimit în monahie am fost cel mai fericit om. Era la cârma bisericii de mai mult timp. Ferm, de abilă strategie pentru acele vremuri, a luat biserica în brațele sale de oltean dârz și a căutat să o apere, să o mențină. Pentru biserica și neamul lui a ostenit mereu acest pilduitor patriarh. Nu i-a scăpat nimic din toate laturile organizatorice: gospodărească, culturală, legiuiri, învățământ. S-a gândit la toate, inclusiv la case de odihnă pentru personalul monahal, la Cheia, Cozia, Sinaia. Cum putea, atunci, să scape ochiului vila «Patriarhul Miron» din Techirghiol?

Vremuri grele pentru țară, grele pentru toți. Dar în 1953 a construit mai întâi un cămin arhieresc pentru clerul superior, apoi a adus de la spitalul Pantelimon din București statuia Sfântului Mucenic Pantelimon. Era aruncată într-un colț de grădină al stabilimentului spitalicesc deși purta semnătura marelui plastician dobrogean lon Jalea. A adus-o la Techirghiol pentru a boteza mica obște monahală cu acest nume sfânt. Slujbele religioase se oficiau, însă, în una din camerele vilei, transformată în paraclis. Nu se putea ca patriarhul lustinian să nu găsească modalitatea de a crea un spațiu adecvat oficierii acestor slujbe. În anii 1952-53 a întreprins toate demersurile, tenace, cum îi era felul, și a adus de la Sinaia o biserică din lemn pe care sculptorul Patriarhiei, Grigore Dumitrescu, a demontat-o și a remontat-o la Techirghiol. Ca orice artist, Grigore Dumitrescu și-a permis să schimbe ceva din arhitectura originală - să pună turlă țuguiată, nu cu balcon - motiv pentru care oficiul monumentelor istorice I-a criticat sever.

Originile acestei biserici, după cercetările făcute de Anamaria Panait, sunt pe Valea Mureșului, în satul Maiorești.

Nimic nu este întâmplător. Venind aici, la Techirghiol, am vrut să scot tabla de la dodii și să redau bisericii strălucirea tradițiilor populare. Se știa că provine de la Vișeul de Sus, după noua formă dată de sculptor. Am fost la Vișeu dar nimeni nu-și amintea de o biserică de lemn. Mai târziu, în 1982, când am început restaurarea picturii la biserică au venit cu Anamaria Panait și cercetătoarea etnograf Varvara lonescu și un tânăr. El mi-a spus din prima zi: «Biserica aceasta este de la noi, din Maioreștii de Mureș». Am început să caut locurile recomandate și nimeni nu părea a ști unde este această localitate transilvană. Pe șosea, în noapte, din mașină zăresc plăcuța indicatoare. Mă copleșesc emoțiile, intrăm în sat, oamenii se adună în jurul nostru și povestesc.

Un bătrân de peste 90 ani își amintea cum a venit regele Carol al doilea, a luat biserica și a construit alta în loc, una din zid, mai mare. Biserica a fost dusă la Stâna Sfânta Ana din Sinaia, după cum confirmă astăzi și M.S. Regele Mihai, și de aici patriarhul lustinian a adus-o pe litoral. Biserica a fost transportată de la Sinaia pe cheltuiala proprie a patriarhului lustinian.

Odată cu biserica a sosit și duhovnicul protosinghelul Amfilohie lonașcu, om de rugăciune la care venea lumea căci se spunea că ar fi vindecător de boli sufletești și trupești. A murit aici, la Techirghiol, după 20 ani, și mormântul lui se află la mănăstirea Cernica. A fost înlocuit de arhimandritul Arsenie Papacioc, care a mărit faima unității monahale prin sfaturile și trăirea sa duhovnicească.

Inițial biserica a avut hramul «Sfinții Apostoli Petru și Pavel», cum se vede și din icoana hramului, dar tot patriarhul lustinian i-a schimbat hramul cu denumirea «Sfânta Maria - Adormirea Maicii Domnului», iar schitului i-a schimbat denumirea din Schitul «Sfântul Mucenic Pantelimon» în Schitul «Sfânta Maria». -

În anii 1965 - 1966, tot din dispoziția patriarhului lustinian mica vilă, cu o suprafață de circa 350 m2, a fost mărită în lungime și supraetajată, creându-se astfel parter, etaj și mansardă, fiind înconjurată de terase, la etaj cu arcade rotunde și stâlpi din piatră de Techirghiol. În partea de vest, arcadele de la parter în formă ogivă sunt originale, nefiind schimbate niciodată oricâte transformări a suferit imobilul.

În ciuda conjuncturii politice nefavorabile, patriarhul lustinian insistă la autoritățile vremii și, în urma unor schimbări de terenuri ce aparțineau bisericii, obține extinderea așezământului și, după un proiect realizat de arhitectul Patriarhiei, I. Paraschivescu, mai construiește - de această dată din temelie, încă o clădire, identică cu prima, pe partea de est, biserica trebuind să rămână la mijloc. Aceste două clădiri sunt legate între ele cu o clădire de asemenea cu parter și etaj, cu terasă de ambele părți, spre curtea interioară și spre lac. S-a realizat astfel un careu arhitectonic impunător, cu biserica de lemn în mijloc, cu alei pe toate cele patru părți, aliniate de coloane din piatră de Techirghiol care susțin pergole din stejar către care urcă trandafiri. La această peisagistică se adaugă lucrarea de artă a lui lon Jalea, statuia Sfântului Mucenic Pantelimon, încadrată între două sălcii plângătoare, stâlpi din piatră și pergole.

Mulți ani, din 1977 în 1990, în fiecare vară, în cadrul mănăstirii se organizau cursuri de ghizi și muzeografi la care veneau să predea profesori de mare faimă precum Zoe Dumitrescu Bușulenga, Răzvan Teodorescu, lon Curinschi, Mircea Păcurariu, Constantin C. Giurăscu și mulți alții.

În 1995 schitul a căpătat statutul juridic devenind mănăstire de sine stătătoare, în care se află 43 ființe, pe grade erarhice, care aparțin canonic ca totdeauna de Arhiepiscopia Bucureștiului. Biserica din lemn se află pe lista Monumentelor istorice la nr. 1430129 declarată Monument istoric din 1955 prin HCM nr. 1160, poziția 948.

Spun tuturor că asta a fost chemarea mea. Așa cum spun că biserica noastră ortodoxă este cea adevărată, iar poarta de intrare a creștinismului în această parte a lumii este Dobrogea. Dacă nu am vorbi noi nu-i nimic, sunt pietrele, sunt urmele arheologice care vorbesc pentru noi...".

Prea Fericitul Patriarh Teoctist, binecuvântând prima ediție a monografiei noastre, scria:" Un rol al efectului tămăduitor al apei și nămolului din lacul Techirghiol este mânăstirea de maici din acest oraș, înfiripată de cel dintâi patriarh al bisericii noastre, Miron Cristea. Convins de adevărul că Iisus Hristos este doctorul sufletului și al trupului, în anul 1928, patriarhul Miron a cumpărat un imobil pentru găzduirea preoților pe timpul tratamentului, înzestrându-l și cu un paraclis închinat Sf. Fanurie. Din acest modest început, înaintașii mei, patriarhii Justinian (1948-1977) și Justin (1977-1986), au realizat ceea ce se vede acum.

Cel dintâi a adus în anul 1949 frumoasa biserică din lemn, monument istoric, de la stâna regală de lângă castelul Peleș, aflat în prag de distrugere de cei fără Dumnezeu, salvând-o și montând-o aici piesă cu piesă, participând personal la această lucrare, după spusa martorilor. Prin eforturi mari în obținerea avizelor de rigoare, a organizat șantierul pentru înălțarea clădirii cu etaj din dreapta, a cantinei, punând bazele celui de-al doilea corp al căminului preoțesc, pe care l-a terminat vrednicul său urmaș, patriarhul Justin. Paralel cu acestea, s-a organizat viața monahală, prin rânduirea unor vrednice călugărițe și surori, călăuzite de stareță, asigurându-se bisericii slujitori de pilduitoare vocație liturgică. Înconjurată de cele două clădiri impunătoare ca arhitectură și împreună cu celelalte edificii, alei și pergole cioplite, cu îndemânare și talent, în piatra de Techirghiol, ca și colonele pridvoarelor, biserica predomină întregul așezământ monahal, închinat și admirat de milioane de credincioși și turiști din țară și de peste hotare. De reținut că acest așezământ a devenit cunoscut nu numai fraților români de pretutindeni, ci a fost îndrăgit și de numeroși reprezentanți ai altor Biserici și confesiuni creștine de pe toate meridianele globului pământesc. Este grăitoare această prezență în deceniile pline de încercări pentru credință, când Biserica Ortodoxă din România împlinea, și pe această cale, principiile de iubire și slujire în Duhul Aceluiași Dumnezeu, adică ecumenismul cel autentic. Ca orice organism viu, mânăstirea a crescut, întregindu-și mereu ființa și vocația în duh și faptă, în cultură și artă, ca leagăn de liniște sufletească și izvor tămăduitor al trupurilor și al inimilor. Icoanele expuse în frumoase vitrine constituie, de asemenea, o bucurie, mai ales pentru cei tineri, icoane provenite din atelierul mânăstirii, aflat într-un spațiu luminos, prielnic văzului lăuntric cu care pictorul dă viață culorilor. Cu înțelegerea și sprijinul prof.univ.dr. Adrian Rădulescu, în unele încăperi de la intrarea în incintă s-a amenajat o colecție de icoane din patrimoniul mânăstirii, împreună cu fragmente de coloane și capitele mărturisitoare ale bisericilor episcopale din Sciția Mică, cu harta itinerarului Sf. Apostol Andrei.

Altar de rugăciune și slujire a celor suferinzi și oază de sănătate și liniște trupească și sufletească, mănunchiul de maici și surori, călăuzite duhovnicește de mai bine de două decenii și jumătate de Prea Cuvioasa Stareță Semfora, mânăstirea din Techirghiol, unică în creștinism, radiază necontenit puterea vindecătoare a Mântuitorului Hristos. Desăvârșind acest principiu evanghelic, vrednica și curajoasa stareță Semfora a folosit bunăvoința directorului Sanatoriului, dr. Vlad Moraru, și a amenajat la parterul clădirii din dreapta, de la intrare, o adevărată bază de tratament balnear. Dacă adăugăm acestora că alături de incinta mânăstirii, pe aleea Sf. Pantelimon, se află și vila arhierească, zidită de același sfânt patriarh Justinian pentru găzduirea membrilor Sfântului Sinod, veniți la tratament, ne dăm seama de opera și activitatea misionară și samariteană înfăptuită de acest Părinte al Bisericii Ortodoxe Române în deceniile de dictatură totalitară comunistă și atee.

Așadar, prin armonie duhovnicească, arhitectonică și artistică, Mânăstirea "Sf. Maria" din Techirghiol poate fi numită "perla litoralului" și la propriu, și la figurat. Principiul patristic "ora et labor", experimentat în Ortodoxie din primele secole de viață monahală și trudă, aici, constituie "pâinea cea spre ființă" a sufletului și a trupului. Aici se tălmăcește clipă de clipă că Ortodoxia nu este teorie sau însingurare, nici fugă de lume și cu atât mai mult disprețuire a vieții, ci întrupare permanentă a iubirii și a dăruirii de sine până la jertfă, spre a-L sluji, astfel, pe Dumnezeu, aducând lumea și oamenii în comunitatea treimică".

Techirghiol pentru Europa, 1999, autori Aurelia Lăpușan, Ștefan Lăpușan, Editura Alma, Galați